Metrorex va închide în perioada 12 -15 august stația de metrou Berceni pentru modernizarea instalațiilor de taxare

Metrorex va închide în perioada 12 -15 august stația de metrou Berceni pentru modernizarea instalațiilor de taxare
scris 4 aug 2017

Metrorex a anunțat vineri că în perioada 12 august - 15 august stația de metrou Berceni va fi închisă deoarece vor avea loc lucrările de modernizare a instalațiilor de taxare din cadrul stației. Lucrările de modernizare din cadrul stației de metrou Berceni vor avea loc mai devreme de termenul stabilit inițial de 16 – 22 septembrie, deoarece în luna august traficul este scăzut datorită vacanței școlare și a concediilor.

“Metrorex a solicitat constructorului noului sistem de control-acces modificarea programului lucrărilor de modernizare a instalațiilor de taxare în stația de metrou Berceni. Pentru ca disconfortul resimțit de călători să fie minim, termenul stabilit inițial (16 – 22 septembrie 2017), a fost modificat luându-se în considerare perioadele de trafic scăzut din timpul vacanței școlare și a concediilor”, se arată în comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

La sfârșitul lunii iunie, Metrorex a decis reducerea de la șapte la trei zile a perioadei de realizare a lucrărilor de modernizare la stațiile cu o singură intrare, scrie News.ro.

DOCUMENT Protocolul care permite Fiscului un acces rapid la datele de identitate a proprietarilor domeniilor.ro, aplicat de astăzi. Actul a fost semnat imediat după schimbarea ministrului care s-a opus CITEȘTE ȘI DOCUMENT Protocolul care permite Fiscului un acces rapid la datele de identitate a proprietarilor domeniilor.ro, aplicat de astăzi. Actul a fost semnat imediat după schimbarea ministrului care s-a opus

Astfel, în stațiile Tineretului și Apărătorii Patriei lucrările vor avea loc în perioada 2 – 5 septembrie, în Dimitrie Leonida și Costin Georgian 9 – 12 septembrie, în Pantelimon 16 – 19 septembrie.

Metrorex a anunțat că lotul existent și funcțional de cartele va fi schimbat cu un nou design, la finalizarea tuturor lucrărilor de modernizare control-acces, după ce la stația de metrou Pipera, în primele zile de la deschiderea stației, s-a produs aglomerație din cauza noului sistem de acces, utilizarea acestuia fiind dificilă în condițiile în care ani de zile cartela de acces era introdusă într-un anumit sens.

Din acest motiv, Metrorex și-a trimis angajații să-i ajute pe călători să treacă de poarta de acces, pentru fluidizarea traficului.

Lucrările de modernizare a sistemului de acces în 41 de stații de metrou includ înlocuirea turnicheților cu porți batante ce facilitează accesul călătorilor la metrou și evacuarea rapidă în cazul unor situații de urgență.

Potrivit Metrorex, după implementarea noilor porți batante în toate stațiile de metrou, acestea vor fi dotate, pe lângă sistemul de citire a benzii magnetice pentru cartele, și cu un sistem de citire a cardurilor contactless.

De asemenea, Metrorex va achiziționa 139 de automate de vândut cartele prevăzute să dea rest și să funcționeze cu sistem POS.

Proiectul de modernizare a sistemului de control - acces este finanțat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrorex
statia berceni