Mercedes-Benz și VW cer guvernului german să accelereze expansiunea rețelelor de încărcare a vehiculelor electrice

Mercedes-Benz și VW cer guvernului german să accelereze expansiunea rețelelor de încărcare a vehiculelor electrice
scris 20 feb 2023

Producătorii germani de mașini Mercedes-Benz și Volkswagen au îndemnat guvernul german să facă mai mult pentru a crește numărul de stații de încărcare a vehiculelor electrice în întreaga țară, potrivit ziarului german Bild am Sonntag, citat de Reuters.

”Pentru a accelera schimbarea (la vehiculele electrice), trebuie să fim siguri că se construiește infrastructura stațiilor de încărcare. Aceasta este și o întrebare pentru politic”, a declarat directorul general al Mercedes-Benz, Ola Kallenius.

Urmărește-ne și pe Google News
WhatsApp adaugă suport pentru modul Picture-in-Picture pe iPhone CITEȘTE ȘI WhatsApp adaugă suport pentru modul Picture-in-Picture pe iPhone

Directorul general al VW, Oliver Blume, a fost de acord că este nevoie de mai multă viteză și că construirea stațiilor de încărcare este ”o sarcină comună a economiei, a guvernului federal și a comunităților”, scrie News.ro.

Guvernul german a aprobat în octombrie anul trecut un plan de investiții de 6,3 miliarde de euro pentru a mări rapid numărul de stații de încărcare din întreaga țară, ca parte a eforturilor sale către emisii nete zero.

Planul include accelerarea aprobărilor de stat pentru a construi puncte de încărcare.

Asociațiile din industrie, care s-au plâns de mult timp că guvernul nu a ținut pasul cu expansiunea rapidă a vehiculelor electrice, au declarat că implementarea propunerilor este cheia.

”Viitorul mașinii este electric. Până la sfârșitul acestui deceniu, dorim să fim pregătiți să facem tranziția completă la mașinile electrice în segmentul nostru de piață, oriunde condițiile de piață ne permit acest lucru”, a spus Kallenius.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes-benz
vw
masini electrice