Lufthansa va permite pasagerilor să folosească noile certificate digitale de vaccinare pentru Covid-19 la check-in

Lufthansa va permite pasagerilor să folosească noile certificate digitale de vaccinare pentru Covid-19 la check-in
scris 18 iun 2021

Lufthansa va permite pasagerilor să folosească noile certificate digitale de vaccinare pentru Covid-19 la check-in-ul zborurilor lor, a anunțat operatorul aerian german.

Compania a spus că pasagerii vor putea să prezinte dovada digitală a vaccinării fie pe telefoanele lor, fie pe o copie tipărită la check-in, la aeroport, iar permisul de îmbarcare va fi eliberat, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO Dacia dezvăluie noul logo dar și noile stopuri ce vor fi prezente pe Duster CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Dacia dezvăluie noul logo dar și noile stopuri ce vor fi prezente pe Duster

"Acest lucru elimină necesitatea de a jongla cu diferite hârtii și probe. De asemenea, reduce semnificativ riscul utilizării greșite a certificatelor de vaccinare false", a spus Lufthansa.

Săptămâna trecută, Germania a început să emită coduri QR pentru cei care sunt complet vaccinați.

Germanii au început să își rezerve din nou vacanțe într-un număr mai mare decât în ​​2019, înainte de declanțarea epidemiei de coronavirus, a anunțat miercuri TUI Group, cel mai mare grup de turism din lume.

Lufthansa a spus că pe rute selectate va fi posibil în curând să se utilizeze și certificatul de vaccinare digitală pentru a face check-in prin smartphone, folosind aplicația companiei aeriene.

Pasagerii care doresc să verifice dacă au documentele potrivite pot contacta, de asemenea, centrul de servicii al Lufthansa cu până la 72 de ore înainte de a zbura, care poate primi și dovezile unui test COVID-19 negativ, de decuperare după Covid-19 și, de asemenea, de vaccinare.

Lufthansa a anunțat că recomandă în continuare pasagerilor să aducă cu ei certificatele lor originale de vaccinare tipărite în călătorie, până la o nouă notificare.

Abonamentul auto, lansat în premieră în România, cu mașini ale VW Group CITEȘTE ȘI Abonamentul auto, lansat în premieră în România, cu mașini ale VW Group

Compania a declarat că noua sa filială axată pe zborurile de vacanță, Eurowings Discover, va crește operațiunile mai repede decât se aștepta anul acesta, începând cu un zbor la sfârșitul lunii iulie de la Frankfurt la Mombasa. Țările Uniunii Europene au convenit săptămâna trecută o reducere a restricțiilor de călătorie în timpul verii, care va permite turiștilor complet vaccinați să evite testele sau carantinele și să extindă lista regiunilor UE din care este sigur să călătorească.

Marea Britanie are în vedere reducerea restricțiilor de călătorie pentru persoanele vaccinate cu ambele doze, măsură care ar calma companiile aeriene care amenință cu acțiuni legale împotriva restricțiilor stricte ale guvernului impuse călătoriilor în străinătate.

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
covid-19