Trenul IR 1833, operat de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători 'CFR Călători' S.A., care circula pe linie simplă neelectrificată, a înregistrat deraierea primului boghiu al locomotivei GM 920, pe sensul de mers.
În tren se aflau 23 de călători. Nu au fost înregistrate persoane rănite, anunță CFR.
Reprezentanții companiei explică faptul că, din punct de vedere tehnic, deraierea unui boghiu reprezintă ieșirea de pe șină a unui ansamblu de roți al locomotivei, fără afectarea vagoanelor.
'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor tehnice efectuate la fața locului, datele privind incidentul feroviar produs pe secția Holdea - Margina au fost actualizate. Astfel, pe lângă deraierea primului boghiu al locomotivei, s-a constatat și deraierea primei osii de la al doilea boghiu, pe sensul de mers. Nu sunt înregistrate persoane rănite', arată compania.
În astfel de situații sunt aplicate proceduri standard de siguranță, care includ oprirea imediată a circulației, verificarea infrastructurii și intervenția echipelor specializate pentru repunerea pe șină a materialului rulant.
'Circulația feroviară pe distanța Holdea - Margina este, temporar, suspendată pentru desfășurarea intervențiilor operative și a verificărilor tehnice. CFR SA, împreună cu operatorul feroviar, acționează pentru remedierea situației și reluarea circulației în condiții de siguranță. Totodată, se verifică posibilitatea efectuării transbordului călătorilor', subliniază societatea.
Evenimentul s-a produs atunci în timpul unei manevre tehnice de exploatare, desfășurată în regim de circulație restricționată.
Este vorba despre un vagon al Trenului Prietenia, care face legătura cu Kiev.
Nu s-au înregistrat victime nici în acel incident.
















