Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 35,4% în primele cinci luni ale acestui an, la 26.098 de unități, pe o piață care a avansat cu 24,7%, la 1,46 milioane de autoturisme, potrivit datelor publicate de autoritatea germană pentru transporturi auto - KBA.
Cu această evoluție, Dacia a consemnat în intervalul ianuarie-mai o cotă de piață de 1,8% în Germania, scrie News.ro.
În luna mai, înmatriculările de autoturisme Dacia au avansat cu 49,2%, la 6.785 unități, conferind mărcii o cotă de piață de 2,1%.
La nivelul pieței, în luna mai a avut loc o creștere de 12,9% a înregistrărilor de autoturisme, la 323.952 de unități.
CITEȘTE ȘI Acționarii Băncii Transilvania au vândut pe bursă titluri de 7,46 milioane de euro în ultimele cinci zile lucrătoareMarca Volkswagen a consemnat în primele cinci luni o scădere de 3,6% a înregistrărilor pe piața germană, la 272.321 de autoturisme (cotă de 18,7%). În luna mai, VW a înregistrat o creștere de 8,8% a înmatriculărilor, la 60.339 autoturisme (cotă de 18,6%).
Înmatriculările Porsche au crescut în intervalul ianuarie-mai cu 4,6%, ale Seat s-au majorat cu 9,4%, iar cele ale Audi au scăzut cu 1,8%.
În 2016, Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,3%, la 49.124 de unități, pe o piață care a avansat cu 4,5%, la peste 3,35 milioane de autoturisme. Dacia a consemnat în 2016 o cotă de 1,5% pe piața germană.
În Franța, înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franța au crescut cu 4,1% în primele cinci luni ale anului, la 51.419 de unități, ceea ce corespunde unei cote de piață de 5,69%, în timp ce piața a avansat cu 3,3%, la 904.344 de unități, arată datele publicate săptămâna trecută de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). În luna mari, înmatriculările de autoturisme Dacia pe piața franceză au urcat cu 11,3%, la 10.521, iar cota de piață a fist de 5,5%.
În 2016, înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franța au avansat cu 13,4% în 2016, la 110.529 unități, ceea ce corespunde unei cote de piață de 5,48%, în timp ce piața a crescut cu 5,1%, la 2,015 milioane de unități.
La nivel mondial, vânzările totale ale Dacia au avansat cu 6% în 2016, de la 550.939 de vehicule în urmă cu un an la 584.219 unități în 2016. Dacia a înregistrat o creștere de 6,1% a vânzărilor de autoturisme, la un nivel record de 542.542 de unități.