Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat că proiectul privind extinderea rețelei de tramvai din București a ajuns la etapa de analiză a ofertelor celor doi participanți care s-au înscris la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate - METROUL S.A. și Intergroup Engineering S.R.L.
„Proiectul vizează construirea de noi linii de tramvai, pe o lungime de aproximativ 15 km, pentru a face conexiunea între zone importante ale orașului”, a adăugat Dan, citat de News.ro.
„Facem pași concreți pentru extinderea rețelei de tramvai din Capitală. În acest moment, suntem în etapa de analiză a ofertelor celor doi participanți care s-au înscris la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate: METROUL S.A. și Intergroup Engineering S.R.L. Proiectul vizează construirea de noi linii de tramvai, pe o lungime de aproximativ 15 km, pentru a face conexiunea între zone importante ale orașului. Achiziția este împărțită în 4 loturi”, a anunțat Nicușor Dan.
El a explicat și ce presupune fiecare lot.
„Lotul 1 presupune extinderea liniei de tramvai cu aproximativ 0,9 kilometri în Piața Unirii, care va lega linia de tramvai 32, de la poalele Dealului Mitropoliei cu linia de tramvai 21, spre strada Sfânta Vineri. Lotul 2 va face conexiunile dintre liniile de tramvai din zona de sud-est și cele din nord-est, prin extinderea liniei de tramvai cu aproximativ 10,8 kilometri, între Bd. Chișinău și str. Alexandru Anghel prin Bd. Nicolae Grigorescu - Str. Iuliu Hațieganu - Șos. Vitan-Bârzești - Str. Sergent Ion Iriceanu - Str. Turnu Măgurele - Str. Luică. Lotul 3 vizează prelungirea liniei de tramvai cu aproximativ 1,4 km între str. Grațioasa și complexul comercial Băneasa, iar lotul 4 presupune extinderea liniei de tramvai cu 1,6 km între bucla de întoarcere din str. Mezeș și complexul comercial Colosseum”, a completat edilul general.