O companie aeriană începe o amplă campanie de reduceri pentru călătorii în primăvara, vara și toamna 2025.
Promoția, lansată de compania aeriană HiSky, este valabilă până pe 9 februarie pentru 25 de rute interne și internaționale, cu plecare de pe aeroporturile din România și Republica Moldova.
Perioada de călătorie pentru biletele achiziționate la tarif redus începe pe 10 februarie și se întinde până pe 25 octombrie, scrie Adevărul.
CITEȘTE ȘI Consumul și veniturile gospodăriilor din UE au crescutTarifele pentru rezervările efectuate în perioada campaniei încep de la 29,99 euro, pe rute interne, 34,99 euro pentru călătoriile în Europa și 229 euro pentru zborurile transatlantice directe, între București - Otopeni și New York, JFK.
Se adaugă bilete la 29,99 euro, pe segmentul de zbor, către Oradea și Chișinău, cu 34,99 euro către Cluj și 39,99 euro către Timișoara.
Mai sunt tarife începând de la 45,99 euro pentru Paris și Bruxelles și 59,99 euro pentru Frankfurt și Dublin.
Biletele pentru plecările din capitală spre New York City încep de la 229 euro, pentru un segment de zbor.
40 de euro din Oradea la Londra sau Milano
Pentru a călători de la Oradea la Londra sau la Milano, un pasager va plăti 39,99 euro, tarif valabil și pentru zborurile de la Cluj la Dublin.
Din Baia Mare către Paris un bilet costă, în această perioadă, 44,99 euro, iar pentru ruta Iași-Dublin, prețurile pleacă de la 49,99 euro.
34,99 euro este tariful pe care pasagerii din Chișinău îl au la dispoziție pentru a ajunge în Turcia, la Istanbul, sau în Italia, la Milano, Veneția și Bologna. Pentru a călători cu HiSky către Londra sau Paris, prețul este de 49,99 euro, iar pentru Germania - Düsseldorf, Frankfurt și Hamburg - sau Israel, Tel Aviv, tariful este de 59,99 euro. Biletul pentru zborul din Chișinău către Dublin are un preț de 79 euro.
CITEȘTE ȘI IKEA a testat și lansează platforma second-hand în toată Europa. „Funcționează, oamenilor le place!”. Cum vei putea primi vouchere sau chiar direct baniRecent și alte companii aeriene, precum TAROM și Wizz Air, au lansat oferte promoționale pentru biletele de avion.