Conducătorilor de autovehicule, tractoare, tramvaie aflate în mișcare, dar și de vehicule pentru care nu este impusă obligativitatea unui permis de conducere le va fi interzis, prin lege, nu doar să utilizeze, dar chiar să țină în mână telefonul mobil și orice dispozitiv mobil cu funcție de înregistrare ori redare text, foto sau video. Amenzile vor fi majorate în astfel de cazuri, iar pentru șoferi, în anumite condiții, se va merge până la suspendarea permisului de conducere.
De ce este important: În prezent, Codul Rutier prevede doar în cazul șoferilor că le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția aparatelor cu dispozitive tip ”mâini libere”/ hands free.
Un proiect de ordonanță, analizat de Profit.ro, extinde însă interdicția atât cu privire la categoriile de conducători de vehicule, cât și la tipul de dispozitive, precum și înăsprirea sancțiunilor de circulație în astfel de cazuri.
Potrivit datelor oficiale, 1 ianuarie 2016 – 1 noiembrie 2018, la nivel național, au fost constatate și sancționate 176.339 de încălcări ale normelor referitoare la interzicerea folosirii telefonului mobil în timpul mersului, de către conducătorii de autovehicule, ba mai mult au exitsta accidente grave ca urmare a acestor încălcări.
CITEȘTE ȘI Uber lansează o nouă funcționalitate în aplicație. Cum să nu te urci...în mașina greșităCazuri de accidente produse în România ca urmare a transmisiilor live pe Facebook cu mobilul
Argumentul autorităților penrtru noile măsuri propuse este că, în prezent, funcționalitatea telefonului mobil și a alto rdispozitive electronice mobile s-a extins foarte mult, astfel că, pe lângă funcția de vorbit liber vocal, acestea includ o serie de alte funcții, precum cea de aparat foto/filmare performantă, convorbire video, mp3, mp4 playere, scanner de documente, utilizare internet/rețele sociale, consolă mobilă de joc etc.
”S-a constatat faptul că folosirea telefonului mobil inteligent și a altor dispozitive electronice de comunicaresau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintreprincipalii factori de distragere a atenției pentruconducătorii de autovehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră, prin amploarea și frecvența acestui fenomen”, arată autoritățile.
Cu titlu de exemplu, privind folosirea telefonului mobil în timpul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice, în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță următoarele accidente soldate cu consecințe grave:
1) La data de 12.10.2018 pe DN59, între localitățile Voiteni și Jebel din județul Timiș, conducătorul unui autoturism, în timp ce transmitea live pe Facebook, a lovit din spate un tractor agricol ce se deplasa în același sens, a fost proiectat pe sensul opus intrând în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar. În urma accidentului a rezultat decesul șoferului din primul autoturism și a unui minor de 9 ani din autoturismul cu care a intrat în coliziune. De asemenea, alte 4 persoane grav rănite (printre care și un copil de 3 ani) au fost transportate la spital.
2) La data de 30.09.2018, pe strada Calea București din municipiul Craiova, județul Dolj, conducătorul unui autoturism, în timp ce transmitea live pe Facebook, a intrat într-un stâlp de iluminat. În urma accidentului,conducătorul autoturismului și-a pierdut viața.
3) La data de 19.07.2018, în județul Vrancea, un autoturism în care se aflau 4 tineri, care transmiteau live pe Facebook, a intrat într-un cap de pod de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul a două persoaneși rănirea gravă a altor două.
CITEȘTE ȘI O nouă oprire în odiseea autostrăzii Comarnic - Brașov: Guvernul renunță brusc la ideea PPP și vrea convocarea CSATInterdicția, extinsă pentru toate vehiculele și toate gadget-urile care trebuie operate manual
- Astfel, dacă în prezent, Codul Rutier interzice ”folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului”, potrivit modificărilor propuse: ”În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.
Această interdicție va fi valabilă nu doar în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, ci și ”în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare”.
Prin urmare, interdicția se va aplica inclusiv bicicliștilor sau utilizatorilor de alte vehicule care nu presupun obținerea unui permis de conducere.
CITEȘTE ȘI Un autobuz autonom a lovit un pieton pe străzile din VienaSancțiunile vor fi extinse și majorate
În prezent, nerespectarea interdicșiei de a folosi telefonul mobil în timpul șofatului este sancționată cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, respectiv 2-3 puncte amendă și 2 puncte de penalizare.
Sancțiunea vizează numai conducătorii de autovehicule, conducătorii celorlalte categorii de vehicule nefiind sancționați.
Proiectul de ordonanță reglementează, în schimb, sancțiunea cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (aceeași ca la conducătorii de autovehicule) și pentru conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, în cazul săvârșirii contravenției ”ținerea în mână sau folosirea cu mâinile înorice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.
Totodată, este propusă noua sancțiune de 6-8 puncte amendă (clasa a III-a) şi 4 puncte de penalizare, pentru săvârșirea de către șoferi a contravenției indicate.
De asemenea, în situația în care utilizarea telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiții decât cele permise, se realizează concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, în acest caz va fi aplicată sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule.
CITEȘTE ȘI STUDIU Românii preferă să știe mai degrabă istoricul de daune al unei mașini, decât cel de kilometriModificări privind examenul de permis
Proiectul cuprinde, totodată, o serie de prevederi privind condițiile de obșinere a permisului de conducere.
Este stabilită, astfel, posibilitatea de a susține verificarea cunoașterii regulilor de circulație (în cazul suspendării exercitării dreptului de a conduce) și la serviciul poliției rutiere pe a cărui rază de competență teritorială a fost constatată contravenția ori au fost constatate prin același proces verbal contravențiile.
Proiectul instituie și posibilitatea efectuării verificării regulilor de circulație într-una dintre limbile în care se poate susține, în România, examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere.
Modificările și completările privind regimul contravențional, dar și privind obținerea permisului vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ordonanței în Monitorul Oficial al României, perioadă în care poliția rutieră va informa publicul cu privire la noile reguli.