Ghosn: Alianța Renault-Nissan va deveni în acest an cel mai mare producător auto mondial

Ghosn: Alianța Renault-Nissan va deveni în acest an cel mai mare producător auto mondial
scris 20 iun 2017

Renault-Nissan va deveni în acest an cel mai mare producător auto mondial, devansând grupul Volkswagen și Toyota, potrivit directorului general Carlos Ghosn, care acum doi ani anticipa că alianța va deveni unul dintre primii trei constructori din lume până în 2018, relatează Automotive News.

Estimarea sa s-a îndeplinit cu un an mai devreme, datorită includerii în alianță a Mitsubishi, până în 2018, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Ne aflăm între primii trei constructori auto începând din ianuare, în funcție de volumul vânzărilor, și ne așteptăm că vom ajunge pe primul loc la jumătatea anului, deși nu acesta a fost obiectivul nostru”, a spus Ghosn la adunarea generală a acționarilor de săptămâna trecută.

În primele patru luni alianța a fost aproape de primele două locuri.

DNA: Sandu ar fi primit 724.000 lei mită de la o firmă de avocatură pentru ca FRF să încheie contracte cu aceasta CITEȘTE ȘI DNA: Sandu ar fi primit 724.000 lei mită de la o firmă de avocatură pentru ca FRF să încheie contracte cu aceasta

Potrivit datelor JATO Dynamics, grupul VW a vândut în intervalul ianuarie-aprilie 3,32 milioane de vehicule, Toyota 3,06 milioane și Renault-Nissan 3,02 milioane.

Felipe Munoz, analist în domeniul auto la JATO consideră că este incert dacă alianța Renault-Nissan poate urca pe prima poziție în acest an. Totuși, Munoz crede că Renault-Nissan va fi înaintea grupului VW și a Toyota în privința creșterii viitoare, având în vedere punctele forte deținute în domeniul SUV-urilor și al vehiculelor electrice, potențialul uriaș din China și alte piețe emergente.

Succesul lui Ghosn a fost dincolo de adăugarea Mitsubishi Motors în alianță, care anul trecut a vândut circa 934.000 de vehicule.

În primele patru luni, vânzările globale ale alianței au crescut cu 8% în termeni anuali, ale Toyota cu 6%, în timp ce livrările grupului VW au scăzut cu 1%.

Între brandurile individuale, vânzările Nissan au urcat cu 7%, Renault cu 10%, Mitsubishi cu 5% și cele ale Dacia cu 7%, potrivit JATO. Livrările brandului rusesc Lada, consolidate în rezultatele Renault, au avansat cu 8%, piața rusă dând semne de redresare.

Brandul premium Infiniti al Nissan a înregistrat o creștere de 24% a vânzărilor, iar brandul sud-coreean Samsung al Renault de 38%.

SUV-urile au fost în ultimii ani segmentul cu cea mai mare creștere, iar alianța are cea mai mare cotă de piață la această categorie, de 12%, conform JATO. Nissan X Trail este SUV-ul cel mai bine vândut, iar vehicule ca Dacia Duster și Renault Kwid sunt atractive în India, Brazilia și Orientul Mijlociu, a arătat munoz.

Vânzările de vehicule electrice sunt încă mici, dar Renault Zoe și Nissan Leaf sunt lideri de piață.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault-nissan
volkswagen
toyota
carlos ghosn