GALERIE FOTO Grevă de avertisment a ceferiștilor. Trenurile nu vor circula între orele 07.00 și 09.00. Revendicările sindicaliștilor

GALERIE FOTO Grevă de avertisment a ceferiștilor. Trenurile nu vor circula între orele 07.00 și 09.00. Revendicările sindicaliștilor Galerie foto

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

scris 15 sep 2023

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane organizează, vineri, o grevă de avertisment, sindicaliștii atrâgând atenția asupra problemelor sistemice cu care se confruntă. Protestul are loc între orele 07.00 și 09.00, interval în care trenurile nu vor circula. CFR a anunțat că angajații CFR Călători nu vor lua parte la greva de avertisment, iar dacă protestul anunțat de una dintre organizațiile sindicale va afecta parte din garniturile de tren, călătorii pot solicita rambursarea cotravalorii biletului.

”Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai mare și mai reprezentativă organizație sindicală a ceferiștilor din România, afiliată la Blocul Național Sindical, anunță public că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment care are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat”, au transmis sindicaliștii

Urmărește-ne și pe Google News
Contractul pentru proiectarea lotului 3 al Drumului de mare viteză Filiași-Lugoj, semnat CITEȘTE ȘI Contractul pentru proiectarea lotului 3 al Drumului de mare viteză Filiași-Lugoj, semnat

Aceștia precizează că toate etapele declanșării conflictului de muncă au fost depășite, scrie News.ro.

Mai multe imagini în galeria foto (Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

”Constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar”, au mai transmis sindicaliștii.

Aceștia precizează motivele pentru care au decis să organizăm greva de avertisment din 15 septembrie:

- Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.

- Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate.

”Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării”, au transmis sindicaliștii.

- Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern

”Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema”, se mai arată în comunicatul de presă emis de sindicaliști.

- Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști.

”Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați”, arată sindicaliștii.

Acțiunile Hidroelectrica ating noi maxime. Capitalizare bursieră de peste 10 miliarde euro CITEȘTE ȘI Acțiunile Hidroelectrica ating noi maxime. Capitalizare bursieră de peste 10 miliarde euro

Potrivit acestora, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.

- Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar

”Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari”, au mai precizat sindicaliștii.

Trenurile care urmau să sosească sau să plece din Gara de Nord înregistrează sute de minute întârziere de la declanșarea grevei.

Cea mai mică întârziere a unor trenuri care urmau să sosească în Capitală este de 80 de minute, fiind trenuri așteptate de la Pitești, Brașov și Craiova. Cea mai mare întârziere este de 130 de minute.

În cazul trenurilor care pleacă din Gara de Nord, sunt înregistrate întârzieri între 40 și 110 minute.

viewscnt
Afla mai multe despre
greva
cfr
tren