Circa 550 de muncitori au fost chemați pe șantierul centurii de ocolire Timișoara Sud. La partea de drum se lucrează 24 de ore din 24, în două schimburi, iar la partea de structuri se lucrează cât timp permite lumina naturală, transmit autoritățile.
În vară a fost anunțat câștigătorul licitației pentru finalizarea construcției Variantei Ocolitoare Timișoara Sud, aflată atunci la un stadiu fizic al lucrărilor de peste 58% - asocierea SA&PE Construct SRL (lider de asociere) - Spedition UMB - Tehnostrade SRL.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"A fost desemnat astăzi câștigătorul licitației pentru finalizarea construcției Variantei Ocolitoare Timișoara Sud! După semnarea contractului, constructorul român va avea la dispoziție 383,84 milioane de lei și 12 luni pentru finalizarea lucrărilor", a anunțat atunci ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
În decembrie 2022, la momentul rezilierii contractului anterior cu un constructor italian, stadiul fizic al lucrărilor era de 58,26%, a precizat ministrul.