FOTO Toyota prezintă un nou SUV electric, din familia bZ

FOTO Toyota prezintă un nou SUV electric, din familia bZ
scris 17 nov 2022

Constructorul japonez Toyota a prezentat, la scurt timp după premiera mondială a sedanului hibrid Prius, un nou concept car al unui SUV compact, din familia bZ (bellow Zero).

Salonul auto din Los Angeles a găzduit premiera conceptului bZ Compact SUV, așa cum se numește cel mai nou automobil dezvoltat de Toyota și care urmează să se transforme într-un model de serie complet electric.

Urmărește-ne și pe Google News

„Abia am început să scrijelim la suprafața ideii Beyond Zero”, a declarat Dvid Christ, vicepreședinte Toyota. „Cu un design aerodinamic însoțit de tehnologii care nu au mai fost văzute într-un model Toyota, bZ Concept prezintă o altă posibilă viziune a unui viitor foarte apropiat al vehiculelor noastre cu baterii”.

Desingul conceptului bZ Compact SUV este unul îndrăzneț, care urmează direcția pe care o putem regăsi astăzi pe întreaga gamă a japonezilor. Mașina este una „funt o drive”, după cum precizează compania, care utilizează materiale eco la interior, dar oferă și performanțe dinamice, tehnologie de top și „o apariție stilată”.

Dacia a depășit mărcile premium pe piața din Germania, la mașini electrice CITEȘTE ȘI Dacia a depășit mărcile premium pe piața din Germania, la mașini electrice

Toyota are un plan ambițios de electrificare, fiind una dintre companiile care au amânat lansările de vehicule electrice, în așteptarea eficientizării acestora, cu prețuri mai reduse pentru baterii și alte componente. În următorii cinci ani, Toyota și-a propus să lanseze 30 de noi modele complet electrice și să atingă neutralitatea de carbon în 2050.

Toyota a prezentat cu o zi în urmă noua generație Prius, care rămâne doar hibrid și nu primește o propulsie pur electrică. În Europa, noul Prius va fi oferit doar cu o motorizare plug-in hybrid.

FOTO Toyota prezintă un nou SUV electric, din familia bZ

FOTO Toyota prezintă un nou SUV electric, din familia bZ
viewscnt
Afla mai multe despre
toyota bz4x
toyota electric
bz concept
suv electric