Echipat cu motorizarea Hybrid 155, exemplarul aniversar, de culoare Indigo Blue, cu plafon negru, este destinat unui client din România.

Peste 95% din producția totală a modelului este destinată exportului, principalele volume fiind livrate către piețele din Europa Occidentală, transmite Dacia.
În România, odată cu debutul livrărilor, în luna aprilie a anului trecut, Bigster s-a impus rapid ca lider al segmentului său.
În mai puțin de nouă luni de la lansarea pe piață, modelul a înregistrat vânzări de aproape 3.500 de unități, până la sfârșitul anului 2025.
Preferințele clienților s-au îndreptat majoritar către versiunile de top, Journey și Extreme, care au cumulat aproximativ 90% din totalul vânzărilor. Din punct de vedere al motorizării, două treimi dintre clienți au ales propulsorul Hybrid 155.
În clasamentul piețelor de export, cele mai mari vânzări până la sfârșitul anului 2025 au fost înregistrate în Franța (16.300 unități), urmată de Germania (13.700 unități), Spania (4.500 unități) și Italia (4.000 unități).
Dacia și-a propus încă de la început să producă un volum anual de circa 100.000 de unități Bigster, potrivit informațiilor obținute la acel moment de Profit.ro de la conducerea companiei. După startul producției în primele luni ale lui 2025, procentul avansat de directorul Dacia România, Mihai Bordeanu, ocupat pe liniile de fabricație de la Mioveni de Bigster era de 30 – 40%.
Planurile Dacia au luat în calcul o cotă de piață rezonabilă de 3 – 4 procente dintr-un segment care se ridică la circa 3 milioane de vehicule anual, în Europa. Principalul argument al mărcii românești a fost de la bun început raportul preț/echipamente, având în vedere că în segmentul C-SUV prețul mediu de vânzare era în 2025 aproximativ 38.000 de euro. Bigster a reușit să ofere un preț de intrare în gamă de sub 25.000 de euro și să atingă prețuri medii de tranzacționare de sub 30.000 de euro, oferind totodată echipamentele tipice cerute de clienții acestui segment: spațiu suficient pentru pasageri și bagaje, scaune electrice, display central și sisteme de asistență, trapă panoramică sau portbagaj electric.
În primele 6 – 7 luni de livrări ale lui Bigster, modelul s-a apropiat de 70.000 de unități, la nivelul întregii regiuni europene, reprezentând aproximativ 40% din volumul înregistrat de Duster.
SUV-ul Bigster a reușit să între în top 10 al vânzărilor pe segmentul său, C-SUV, pe locul 8, fiind totodată cel mai vândut către persoane fizice, la nivel european.














