Noile troleibuze Solaris, care vor circula în Capitală de la începutul anului viitor, se pregătesc să iasă pe poarta fabricii din Polonia.
IMAGINI POT FI VĂZUTE ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO
Dintre cele 100 de troleibuze achiziționate de Primăria Municipiului București, 15 vor fi livrate la începutul lunii ianuarie, iar restul vor ajunge etapizat până în luna iunie.
Acestea vor avea o lungime de 12 metri, autonomie de minim 20 km, aer condiționat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize USB.
De asemenea, vor fi prevăzute cu sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE), echipamente ITS cu funcțiile de numărare și informare a călătorilor (audio-vizuală), infotainment, supraveghere video, wi-fi și sistem de comunicare online.
Capacitatea de transport a unui troleibuz va fi de 90 de pasageri, dintre care 27 pe scaune.
Luna trecută a fost anunțat că a început producția celor 100 de troleibuze care vor circula în București, anunță autoritățile.
IMAGINI POT FI VĂZUTE ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO
CITEȘTE ȘI FOTO Nicușor Dan anunță: 100 de autobuze electrice noi intră pe traseuTroleibuzele au fost cumpărate cu fonduri nerambursabile din Fondul de Mediu, iar garanția funcționării acestora va fi de minimum 300.000 km de la data punerii în exploatare sau minimum 5 ani, a adăugat edilul general.