Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că încep lucrările de proiectare pentru finalizarea obiectivului de investiții Penetrație Prelungirea Ghencea - Domnești și supralărgire bulevardul Ghencea.
"După actualizarea proiectului tehnic, care durează patru luni, urmează execuția lucrărilor. Vor fi finalizate lucrările executate parțial și vor fi demarate lucrările la celelalte etape ale proiectului, inclusiv linia de tramvai și parcarea de tip park & ride", a precizat primarul Capitalei.
Potrivit acestuia, după realizarea obiectivului de investiții, se va circula pe patru benzi de la terminalul tramvaiului 41 până la Pasajul Domnești, scrie Agerpres.
"În urmă cu o lună, a fost deschisă circulația pe tronsonul situat între str. Brașov și terminalul tramvaiului 41, după ce am finalizat lucrările de extindere la patru benzi pe această porțiune a bulevardului Ghencea", a menționat Nicușor Dan.