Primele imagini cu al doilea model electric al Volkswagen din familia ID, o combinație de wagon și crossover, au fost publicate pe un forum dedicat mărcii germane, de un utilizator anonim. Mașina a fost dezvăluită până acum doar cu camuflaj.
Noul VW ID.4, viitor model de serie al constructorului german, ce urmează să aibă premiera în acest an, a fost dezvăluit surprinzător pe un site care nu are nicio legătură oficială cu compania. Mașina poate fi admirată din toate unghiurile și poartă și indicativul Crozz pe caroserie. Detaliile sale sunt foarte apropiate de noul ID.3, fiind însă mai mare, mai înaltă și având unele repere estetice specifice crossoverelor.
Volkswagen nu a comentat imaginile apărute în spațiul public, însă există deja confirmarea faptului că fotografiile ilustrează chiar versiunea finală, de serie, a lui ID.4.
CITEȘTE ȘI Motoarele la care Dacia visează: Renault a lansat hibridele E-Tech pe modelele Clio, Capture și MeganeVW ID.4 va avea dimensiuni comparabile cu Tiguan, actualul SUV compact al mărcii, va fi propulsat de motoare electrice și va fi lansat, într-o primă fază, doar cu trațciune față. O versiune 4x4 va fi lansată ulterior. Ralf Brandstatter, actualul CEO al VW, a precizat la începutul acestui an că ID.4 va fi cosntruit atât în Europa, cât și în China și SUA. Va beneficia de mai multe tipuri de baterii, la fel ca ID.3, autonomia putând ajunge până la 500 km.
VW ID.4 a fost dezvoltat pe aceeași platformă modulară electrică MEB, pe care este construi și ID.3 și de care va beneficia și Ford, pentru a lansa propriul model electric.