Fosta Clever Taxi trece la Free Now prin curse gratuite sau la preț redus

Fosta Clever Taxi trece la Free Now prin curse gratuite sau la preț redus
scris 27 nov 2019

Clever Tech, compania care deține aplicația clevertaxi.ro și preluată integral de Daimler în aprilie 2017, tranzacție anunțată în exclusivitate de Profit.ro, și care se rebranduiește ca Free Now își lansează noua denumire în România, promițând curse gratuite pentru primii 100.000 de bucureșteni, în limita a 20 de lei pentru prima cursă. Pasagerii care aleg să facă plata prin card au, până pe 15 decembrie, reducere de 50% pentru toate călătoriile.

FREE NOW înlocuiește aplicația Clever, care va continua să funcționeze o perioadă în paralel cu noua aplicație. 

Urmărește-ne și pe Google News

Cu un buget de trei milioane de euro alocat pentru rebranding și trecerea la noua aplicație, compania și-a propus pentru 2020 o creștere de 50% a numărului de curse, de la un estimat de 30 milioane de curse în acest an.

"Într-un scenariu optimist, până la finele primului trimestru, vrem ca toți șoferii utilizatori ai aplicației clevertaxi.ro să migreze spre FreeNow. O perioadă aplicațiile vor funcționa în paralel, dar până la finele lunii iunie 2020 vom închide clevertaxi.ro. Alocăm pentru rebanding și pentru trecerea mai rapidă la noua aplicație un buget de 3 milioane de euro. Vom stimula financiar șoferii să migreze la FreeNow", spune Andrei Frunză, directorul general al Clever Tech, furnizorul aplicației clevertaxi.ro.

El a adăugat că, în acest an, aproximativ 1,5 milioane de utilizatori unici au apelat la clevertaxi.ro.

"Ne așteptăm ca aplicația noastră să intermedieze 30 milioane de curse în acest an la nivel național, serviciul fiind disponibil în 20 de orașe ale țării. Luna decembrie este una mai specială, cu foarte multe curse", a spus Frunză, care a preluat conducerea companiei în a doua parte a anului 2018.

Grupul german Daimler capitalizează puternic Clever Taxi CITEȘTE ȘI Grupul german Daimler capitalizează puternic Clever Taxi

Transformarea Clever în Free Now va permite pasagerilor din România să folosească o singură aplicație pentru a găsi cea mai bună soluție de transport, în regim de taxi sau transport alternativ, în România și în peste 100 de orașe din nouă țări europene în care grupul operează - Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria și Suedia.

FOTO Google Maps lansează modul Incognito CITEȘTE ȘI FOTO Google Maps lansează modul Incognito

Prima etapă a lansării Free Now în România va începe prin înrolarea șoferilor Clever existenți din București în noua aplicație, urmând ca într-o etapă ulterioară să aibă loc și migrarea în alte orașe în care Clever operează. Aplicația Free Now va fi în curând disponibilă și pentru pasageri, fiind necesar să o descarce din magazinele de aplicații ale Apple și Google după lansarea oficială. Ulterior, aplicația Clever va continua să fie operațională pentru o perioadă de timp, după care va fi înlocuită complet de noua aplicație Free Now.

Free Now face parte din grupul NOW rezultat din fuziunea serviciilor de mobilitate urbană ale BMW și Daimler. Celelalte verticale de business ale grupului, pe plan internațional, sunt SHARE NOW - serviciu de închiriere mașini direct de pe stradă, care permite clienților să închirieze și să plătească pentru vehicule cu ajutorul smartphone-ului, oriunde și oricând, PARK NOW - serviciu de parcare digitală prin care utilizatorii pot găsi cele mai bune soluții pentru parcare, pot rezerva un loc și pot gestiona timpul de parcare, având inclusiv posibilitatea să plătească electronic pentru locul de parcare ocupat, CHARGE NOW - serviciu destinat șoferilor de mașini electrice care oferă localizare simplă și rapidă a punctelor de încărcare electrică și plată prin aplicație și REACH NOW - aplicație multimodală pentru servicii de transport.

Free Now a fost fondată sub numele de MyTaxi, în iunie 2009, și a fost prima aplicație de taxi din lume care a stabilit o legătură directă între pasagerii și șoferii de taxi. În iulie 2019, aplicația MyTaxi a devenit Free Now, parte dintr-o familie de branduri globale de mobilitate. Cu 14 milioane de pasageri și peste 100.000 de șoferi, FREE NOW este acum unul dintre cei mai importanți furnizori de mobilitate urbană din Europa. Din februarie 2019, Free Now face parte din joint venture-ul dintre BMW și Daimler, și are astăzi o echipă de peste 700 de angajați care lucrează în 26 de birouri internaționale, furnizând servicii în peste 100 de orașe europene. Operațiunile Free Now din Europa sunt conduse de EckartDiepenhorst. 

Clever are circa 70 de angajați și este prezentă în 20 de orașe din țară. În luna iunie 2017, Clever a intrat în grupul Free Now (anterior MyTaxi), companie rezultată din joint venture-ul dintre Daimler and BMW.

La nivelul anului 2018, potrivit www.termene.ro, afacerile Clever Taxi au crescut cu peste 110%, la 3,48 milioane de lei. Rezultatul activității a fost negativ, depășind 600.000 lei, de la un profit net de peste 102.000 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
clever
free now