Ford Motor Company își extinde operațiunile pentru soluții de afaceri în București și face angajări

Ford Motor Company își extinde operațiunile pentru soluții de afaceri în București și face angajări
scris 15 mar 2024

Ford Motor Company anunță planuri de extindere a operațiunilor Ford Business Solutions (FBS) în București. 

Ford Motor Company își propune să recruteze peste 100 de specialiști în domenii cheie precum IT și suport pentru entități bancare și financiare, cu abilități lingvistice avansate în limbile germană, italiană, spaniolă și franceză. În acest fel, echipa aproape își va dubla efectivele de la aproximativ 100 de angajați la peste 200 până la sfârșitul anului 2024.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Japonezii care au dat bani României să își construiască metrou spre Aeroportul Otopeni au venit la București să vadă cum lucrăm CITEȘTE ȘI VIDEO Japonezii care au dat bani României să își construiască metrou spre Aeroportul Otopeni au venit la București să vadă cum lucrăm

Centrul FBS București este situat în One Cotroceni Park.

Pe lângă prezența din România, la nivel global, FBS mai este prezent în Ungaria, India și Mexic. 

Divizia Ford Business Solutions din București este integrată în Ford Romania Services, subsidiara locală a grupului Ford Motor Company, care integrează atât activitățile de vânzări și marketing ale Ford in România (Compania Națională de Vânzări), cât și activitățile de achiziții integrate Ford în Europa.

Ford include Ford Motor Credit Company, Ford Customer Service Division și 14 unități de producție (opt unități deținute în totalitate și șase unități mixte) cu patru centre cu sediul în Köln, Germania; Valencia, Spania și la joint venture-ul din Craiova, România și Kocaeli, Turcia.

Ford are aproximativ 34.000 de angajați la unitățile sale deținute în totalitate și la întreprinderile mixte consolidate și aproximativ 57.000 de oameni, dacă sunt inclus și companiile neconsolidate din Europa. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ford motor company
angajari