Cel puțin 30% din mijloacele de transport în comun cumpărate anual de autorități publice, regii și companii de stat trebuie să fie acționate electric, pe gaz natural sau biogaz, iar firmele private de transport public, inclusiv de taxi, vor avea această obligație începând cu 2020. Restul achizițiilor pentru parcul auto de stat va trebui asigurat anual la minimum 20% autovehicule cu tehnologii verzi - electrice sau hibrid.
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege inițiat încă de la finele anului 2015, dar care a fost aprobat joi de Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului.
Profit.ro a prezentat în premieră proiectul, care prevedea inițial ca cel puțin jumătate dintre mijloacele de transport în comun cumpărate de autorități publice, regii și companii de stat trebuie să fie acționate electric, iar firmele private de transport public trebuie să își asigure, începând cu 2020, un parc auto acționat electric de minimum 50%.
Proiectul a fost aprobat de senatori în aprilie anul trecut, dar cu modificarea procentajelor obligatorii pentru transportul cu autovehciule acționate electric. Modificările au fost propuse în urma consultării cu reprezentanții Guvernului și ai Asociației Constructorilor de Automobile din România, Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile și ai Toyota România.
CITEȘTE ȘI Ministrul Transporturilor susține că metroul spre Otopeni va fi gata ”cu siguranță” până în 2020, deși abia va aplica pentru finanțareProiectul în forma actuală prevede, în primul rând, că autoritățile publice, regiile autonome și societățile comerciale aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale vor achiziționa în proporție de 30% din necesarul de achiziții viitoare mijloace de transport călători acționate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat și motoare cu propulsie pe biogaz.
Procentul va fi calculat din totalul numărului de autovehicule acționate într-un an, iar prevederile vor fi aplicate inclusiv la cumpărarea de autobuze și microbuze școlare.
Societățile comerciale cu capital privat care asigură transportul în comun pe traseele din municipii și zonele metropolitane, inclusiv firmele de taxi, vor contracta, începând cu 2020, aceleași tipuri de autovehicule tot în proporție de 30% anual din necesarul de achiziții.
O altă prevedere a proiectului de lege arată că achizițiile anuale de autovehicule făcute de autoritățile publice pentru deservirea parcului propriu trebuie să conțină în proporție de cel puțin 20% autoturisme acționate electric prin tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV).
CITEȘTE ȘI Uber, în fața unei probleme: Decizie CJUE - Serviciul Uber este unul de transport, nu de simplă aplicație IT. Reglementarea rămâne la latitudinea statelor membre. REACȚIA UberDeputații din comisiile de specialitate au decis să nu modifice forma adoptată de Senat și să o promoveze astfel pentru votul la plen.
Parlamentarii au luat decizia în ciuda opoziției guvernelor Cioloș și Grindeanu, care nu au susținut adoptarea proiectului. Guvernul Cioloș a argumentat că ar trebui schimbată în acest scop legislația în domeniul serviciilor publice și a invocat autonomia autorităților locale privind cheltuirea propriilor resurse financiare.
Autorii proiectului de lege arată că, la nivelul Uniunii Europene, circa 28% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt cauzate de transporturi și 84% din aceste emisii revin transportului rutier.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Sistemul achizițiilor publice a fost schimbat: Prag special pentru contractele autorităților locale. Achizițiile directe mici nu vor mai fi publicate în SEAPNumărul de automobile electrice și hibride plug-in a crescut în primele nouă luni ale anului cu 171,6%, potrivit datelor APIA, însă numărul acestora este în continuare foarte mic, în raport cu volumul total al pieței și cu bonusurile acordate de stat.
Au fost livrate, potrivit raportărilor APIA, 239 de autovehicule electrificate, care includ însă și modelele cu range extender (motor termic utilizat pentru încărcarea bateriei) și cele plug-in hybrid, adică mașini cu motor cu combustie, care au și un motor electric ce permite o autonomie de numai 30 – 40 km și, în plus bateria se poate încărca la priză. În comparație cu anul trecut, volumul este mult mai mare, dar dacă sunt scoase din calcul modelele hibrid din calcul, numărul mașinilor electrice este mult mai mic.
România rămâne astfel tot pe ultimele locuri în ceea ce privește achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, campionii Uniunii Europene la vânzările de astfel de mașini fiind Marea Britanie, Germania și Franța, cu peste 12.000 de unități vândute anual.