Federația Operatorilor Români de Transport: Solicităm Guvernului să găsească o metodă mai eficientă de combatere a evaziunii fiscale; sute de camioane stau zeci de ore la descărcare

Federația Operatorilor Români de Transport: Solicităm Guvernului să găsească o metodă mai eficientă de combatere a evaziunii fiscale; sute de camioane stau zeci de ore la descărcare
scris 15 apr 2019

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a transmis, luni, că sute de camioane, încărcate cu fructe și legume, stau zeci de ore la descărcare, așteptând apariția reprezentanților ANAF pentru operațiuni de desigilare și verificare. ”Solicităm public Guvernului României să găsească o metodă mai eficientă de combatere a evaziunii fiscale”, au transmis reprezentanții Federației.

”Operațiunea “Demeter” - un alt mare blocaj în transportul de marfă. Federația Operatorilor Români de Transport - F.O.R.T. solicită public Guvernului României să găsească o metodă mai eficientă de combatere a evaziunii fiscale în comerțul cu legume/fructe care să nu afecteze activitatea de transport mărfuri și contractele cu beneficiarii ce nu se află în categoria celor cu risc ridicat. Sute de camioane, încărcate cu fructe și legume, stau zeci de ore la descărcare, așteptând apariția reprezentanților ANAF pentru operațiuni de desigilare și verificare și asta din simplul motiv că angajații A.N.A.F. nu fac față situației”, au transmis, luni, reprezentanții FORT, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Cel mai mare avion din lume, care va lansa vehicule spațiale, a efectuat primul său zbor, în deșertul Mojave din California CITEȘTE ȘI VIDEO Cel mai mare avion din lume, care va lansa vehicule spațiale, a efectuat primul său zbor, în deșertul Mojave din California

Sursa citată a pre4cizat că transportatorii ce prestează servicii specifice ”sunt puși astfel în imposibilitatea de a onora contractele sau de a-și putea programa activitatea în timp util, țînând cont de faptul că este imposibil de estimat când camionul poate fi “eliberat” pentru o nouă cursă”.

”FORT consideră că metoda de control aleasă de A.N.A.F. nu este adaptată sub nicio formă contextului operațional specific transportului de mărfuri perisabile și conduce la pierderi atât la nivelul transportatorilor, cât pentru clienții acestora. Din păcate, nici de această dată, Federația Operatorilor Români de Transport, nu a fost consultată în vederea găsirii unei metode de verificare care să nu conducă la astfel de blocaje cu toate că, în nenumărate rânduri și de fiecare dată în luările de poziție oficiale, și-a arătat întreagă deschidere pentru colaborarea cu autoritățile de stat pentru lupta cu activitatea de comerț ilicit”, au mai transmis reprezentanții FORT.

Federația Transportatorilor susține ideea controlului cu caracter permanent realizat, însă, prin sondaj la nivelul trasabilității bunurilor de consum comercializate de agenții economici ce intră în categoria “cu risc ridicat” și solicită A.N.A.F. să reconsidere urgent modalitatea de acțiune aleasă pentru a evita pierderile suferite de operatorii de transport.

”Totodată F.O.R.T. reamintește autorităților de control faptul că în comerțul ilicit cu legume/fructe sunt implicate sute de autoturisme cu capacitatea < 3,5 to, nelicențiate pentru activitatea de transport care tranzitează zilnic, nestingherite, granițele României comercializand 100 % “la negru” produsele în piețe fără a deține acte de proveniență sau de însoțire a acestora, iar un exemplu concret în acest sens este chiar piață “Pucheni” din zona Ferentari”, au mai transmis reprezentanții transportatorilor.

Peste 80 de tone de legume și fructe provenite din China, Polonia, Serbia, Ungaria, Spania și Grecia au fost distruse în cadrul Operațiunii "Demetra", a anunțat, duminică,  ANSVSA, care precizează că au fost verificate 430 de mașini și trei depozite, fiind aplicate 31 de sancțiuni în valoare totală de 602.200 de lei.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) a transmis, sâmbătă, referindu-se la controalele vizând comerțul cu fructe și legume de import, că susține demersul, dar avertizează că sute de tiruri cu zeci de mii de tone de marfă perisabilă sunt blocate în întreaga țară, fiind sigilate de inspectorii ANAF, care nu fac față volumului de muncă.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a transmis, miercuri, „un ultim avertisment” către Autoritatea Sanitar-Veterinară, Protecția Consumatorului, Antifrauda și Vămi, spunând că, dacă cei de la aceste instituții nu sunt în stare să analizeze fiecare fruct sau legumă care intră în România, ca să nu mai intre produse nesănătoase în țară, atunci să plece acasă. Dragnea a susținut că „roșiile bune se păstrează pentru țările din vest, iar în România vin roșii proaste și nesănătoase”.

viewscnt
Afla mai multe despre
fort
legume