Elon Musk și-a exercitat toate opțiunile pentru acțiuni Tesla care expiră anul viitor

Elon Musk și-a exercitat toate opțiunile pentru acțiuni Tesla care expiră anul viitor
scris 30 dec 2021

Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, și-a exercitat toate opțiunile care expiră anul viitor, semnalând încetarea vânzărilor sale de acțiun Tesla care au declanșat o scădere a prețului titlurilor celui mai valoros producător auto din lume, transmite Reuters.

Musk a declarat săptămâna trecută că își va atinge obiectivul de a vinde aproximativ 10% din participația sa la Tesla când se vor finaliza vânzările preprogramate de 10b”, referindu-se probabil la vânzările sale de acțiuni legate de opțiuni, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Moment istoric: Northvolt, prima companie europeană de celule de baterii, a început să producă în uzina din Suedia CITEȘTE ȘI Moment istoric: Northvolt, prima companie europeană de celule de baterii, a început să producă în uzina din Suedia

De la începutul lunii noiembrie, Musk a exercitat opțiunile care expiră anul viitor și a vândut o parte din acțiunile Tesla pentru a plăti impozit în conformitate cu un plan de tranzacționare ”regula 10b5-1”, stabilit în septembrie.

Cu exercitarea, marți, a unor opțiuni pentru 1,6 milioane de acțiuni, el a exercitat toate opțiunile pentru 22,8 milioane de acțiuni, care urmează să expire în august.

El a vândut, de asemenea, 934.090 de acțiuni pentru 1,02 miliarde de dolari pentru a plăti taxele, arată documentele.

”Acest plan de tranzacționare cu regula 10b5-1 a fost finalizat pe 28 decembrie 2021”, a anunțat într-o declaraie depusă la autoritatea de reglementare bursieră.

Acțiunile Tesla au pierdut aproximativ un sfert din valoarea lor după ce Musk i-a întrebat în noiembrie pe adepții săi de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din participațiile sale.

Titlurile au revenit la 1.088,47 dolari pe unitate, dar sunt încă sub nivelul record de închidere, de 1.229,91 dolari pe unitate, atins în noiembrie.

Musk a vândut până acum 15,7 milioane de acțiuni Tesla, apropiindu-se de pachetul de 10% pe care miliardarul s-a angajat să îl vândă. Din cele 15,7 milioane de acțiuni, 10,3 milioane au fost legate de exercitarea opțiunilor.

Musk a vândut încă 5,4 milioane de titluri, profitând de creșterea puternică a acestora. El a vândut acțiuni în valoare de 16,4 miliarde de dolari de la începutul lunii noiembrie, când a spus că va vinde 10% din acțiunile sale Tesla dacă utilizatorii Twitter ar fi de acord. Sondajul Twitter a avut loc la două zile după ce acțiunile Tesla au atins un nivel record, în urma unei creștero declanșate de o comandă de mașini Tesla făcută de compania de închirieri de vehicule Hertz.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
tesla