Elon Musk încearcă să tempereze temerile legate de impactul ecologic al fabricii care va fi construită în Germania

Elon Musk încearcă să tempereze temerile legate de impactul ecologic al fabricii care va fi construită în Germania
scris 27 ian 2020

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a încercat să tempereze temerile legate de impactul ecologic al fabrucii care va fi construită în Germania, afirmând că uzina va utiliza o cantitate mai mică de apă decât se estima inițial, transmite Reuters.

Compania americană afirma în documentele proiectului că fabrica va avea nevoie de 372 de metri cubi de apă pe oră din rețeaua publică de apă potabilă, provocând proteste din parte localnicilor, la începutul acestei luni, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Se pare că trebuie să clarificăm niște lucruri. Tesla nu va utiliza zilnic atâta apă. Este posibil să ajungem, rar, la un astfel de vârf, dar nu în fiecare zi”, a scris Musk pe Twitter, duminică.

FOTO Boeing a efectuat zborul inaugural al noii aeronave 777X, cel mai mare avion comercial cu două motoare din lume CITEȘTE ȘI FOTO Boeing a efectuat zborul inaugural al noii aeronave 777X, cel mai mare avion comercial cu două motoare din lume

Musk a mai scris că numai o mică parte din pădurea aflată pe terenul cumpărat de companie la marginea Berlinului va fi tăiată pentru construirea fabricii.

”De asemenea, nu este o pădure naturală, a fost plantată pentru a fi folosită pentru carton”, a afirmat Musk.

Producătorul american de automobile electrice a anunțat în noiembrie anul trecut că va construi prima sa fabrică din Europa la Gruenheide, în landul Brandenburg din estul Germaniei.

Politicienii, sindicatele și organizațiile industriale au salutat decizia Tesla, afirmând că va crea locuri de muncă în regiune, dar organizațiile ecologiste și-au exprimat îngrijorarea, iar o asociație în domeniul apei din Brandenburg a avertizat  că ”vor avea loc probleme extinse și grave cu aprovizionarea cu apa potabilă și cu evacuarea apelor reziduale” provocate de fabrică.

Separat, publicația germană de afaceri Handelsblatt a relatat duminică că Tesla a cerut subvenții pentru producția de celule pentru baterii și pentru activități de cercetări în Germania.

Tesla nu a comentat imediat informația.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
elon musk