Un consumator care încheie un contract de leasing de autovehicule fără obligație de cumpărare nu dispune în mod automat de un drept de retragere din leasing. În schimb, un consumator care a încheiat un astfel de contract și nu fost corect informat cu privire la drepturile și obligațiile sale se poate retrage în orice moment dacă există o astfel de situație și dacă retragerea intervine înaintea executării integrale a contractului, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), conform datelor analizate de Profit.ro.
Curtea clarifică drepturile consumatorilor în materie de leasing de autovehicule și de credit pentru autovehicule.
De ce este important: Instanțele din statele membre ale UE pot ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. CJUE nu soluționează litigiul național, fiind de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este însă obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
CITEȘTE ȘI Amenzi pentru deducerea artificială a unor cheltuieli pe firmă, inclusiv pentru a preveni externalizarea profiturilorSpeța analizată
Decizia CJUE vine după ce mai mulți consumatori au susținut în fața Tribunalului Regional din Ravensburg (Germania) că s-au retras în mod valabil din contracte de leasing sau de credit încheiate cu bănci legate de producători de autovehicule (BMW Bank, Volkswagen Bank și Audi Bank).
Aceste contracte priveau un autovehicul în leasing fără obligație de cumpărare și, respectiv, finanțarea unui autovehicul de ocazie.
În cazul contractului de leasing, consumatorul s-a deplasat la un concesionar de autovehicule autorizat să furnizeze informații despre contract, acesta din urmă fiind apoi încheiat direct între consumatorul respectiv și bancă prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță. În cazul contractelor de credit, concesionarii au acționat ca intermediari pentru bănci.
Toți acești consumatori s-au retras după câteva luni sau chiar după câțiva ani de la încheierea contractului, unul dintre ei exercitându-și dreptul de retragere chiar după rambursarea integrală a creditului. Aceștia consideră că termenul de retragere de 14 zile prevăzut de dreptul Uniunii nu a început să curgă deoarece nu au fost suficient de informați cu privire la drepturile și obligațiile lor la încheierea contractului. În ceea ce privește băncile, acestea susțin că, în orice caz, o retragere după atât de mult timp trebuie să fie calificată drept abuzivă.
Tribunalului Regional din Ravensburg a solicitat Curții de Justiție a UE să se pronunțe cu privire la acest aspect.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru bisericiDecizia CJUE
Curtea a statuat că un consumator care încheie un contract de leasing referitor la un autovehicul comandat potrivit specificațiilor sale nu dispune, în temeiul dreptului Uniunii, de un drept de retragere atunci când contractul prevede că nu este obligat să cumpere autovehiculul la sfârșitul perioadei de leasing. Acest lucru este valabil chiar și în cazul în care contractul a fost încheiat la distanță sau în afara spațiului comercial.
În schimb, în cazul unui contract de credit încheiat în vederea achiziționării unui autovehicul, consumatorul poate, fără a săvârși un abuz de drept, să își exercite dreptul de retragere în orice moment atât timp cât nu a primit informații complete și exacte cu privire la drepturile și obligațiile sale și atât timp cât contractul este în curs de executare, adică, de obicei, înainte de ultimul termen de rambursare.
Astfel, Curtea constată că termenul de retragere de 14 zile de la încheierea contractului nu începe să curgă dacă informațiile pe care comerciantul trebuie să le furnizeze la încheierea contractului sunt incomplete sau eronate într-o asemenea măsură încât acest lucru a avut un impact asupra evaluării de către consumator a întinderii drepturilor și obligațiilor sale și asupra deciziei sale de a încheia contractul. Într-un astfel de caz, exercitarea dreptului de retragere după expirarea perioadei de 14 zile nu poate fi în niciun caz considerată abuzivă, chiar dacă intervine la mult timp după încheierea contractului. Curtea precizează totuși că, odată ce contractul de credit a fost executat integral, consumatorul nu își mai poate exercita dreptul de retragere.