Daimler va produce mașini autonome pentru Uber

Daimler va produce mașini autonome pentru Uber
scris 31 ian 2017

Flota de mașini autonome a Uber Technologies va include, peste câțiva ani, vehicule produse și operate de Daimler, potrivit unui acord încheiat de grupul german cu compania americană de transport urban alternativ. Aceasta este a doua alianță în domeniul tehnologiilor de condus fără șofer dintre Uber și un producător auto, după parteneriatul cu Volvo Cars anunțat vara trecută.

Spre deosebire de acordul încheiat cu Volvo, înțelegerea anunțată marți prevede că mașinile autonome dezvoltate de grupul german vor rămâne în proprietatea acestuia și vor fi operate de Daimler, utilizând rețeaua de ridesharing a Uber.

Urmărește-ne și pe Google News

“Sunt încântat să anunț un acord cu Daimler (…). Permițând accesul Daimler la platforma Uber, putem să ajungem în viitor mai repede decât dacă am călători pe cont propriu”, a spus directorul general al Uber, Travis Kalanick. Șeful Uber a adăugat că mașinile Daimler se vor alătura flotei de automobile autonome a companiei "în următorii ani".

Cele două companii nu au dat detalii despre numărul de mașini și nici despre termenii financiari ai acordului. În prezent, flota Uber este formată din câteva zeci de SUV-uri autonome produse de Volvo, care au început să fie testate pe străzile din orașul american Pittsburg în septembrie anul trecut. Un al doilea program de teste, în San Francisco, a fost oprit la doar o săptămână de la lansare, după ce Departamentul pentru Vehicule Motorizare din California a revocat înmatricularea a 16 automobile autonome ale Uber, deoarece compania nu a respectat procedurile de autorizare automobilelor pentru circulația pe drumurile publice. 

viewscnt
Afla mai multe despre
daimler
uber
masini autonome
acord