Comisia aprobă o schemă de ajutoare românească în valoare de 4,4 milioane euro, destinată despăgubirii operatorilor aeroportuari regionali pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de coronavirus

Comisia aprobă o schemă de ajutoare românească în valoare de 4,4 milioane euro, destinată despăgubirii operatorilor aeroportuari regionali pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de coronavirus
scris 23 nov 2020

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare românească în valoare de 21,3 milioane lei (aproximativ 4,4 milioane euro) pentru a despăgubi operatorii aeroportuari regionali din România pentru pagubele suferite ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Pentru a limita răspândirea coronavirusului, la 16 martie 2020, România a impus suspendarea treptată a majorității zborurilor comerciale către și dinspre România. Din cauza acestor interdicții de zbor, precum și a restricțiilor de zbor impuse de alte țări, companiile aeriene care operează pe aeroporturile regionale din România și-au redus treptat zborurile regulate, proces care a culminat cu încetarea totală a activității lor la 25 martie 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Surpriză: În plină pandemie, easyJet decide să revină în România, pe care a abandonat-o de două ori CITEȘTE ȘI FOTO Surpriză: În plină pandemie, easyJet decide să revină în România, pe care a abandonat-o de două ori

Până la 17 iunie 2020, nu au avut loc zboruri comerciale internaționale regulate pe astfel de aeroporturi, traficul de pasageri rămânând aproape de zero. Traficul aerian a început să se reia abia din iulie 2020. În cadrul schemei, care va fi deschisă operatorilor de pe aeroporturile românești cu un trafic anual cuprins între 200.000 și 3 milioane de pasageri, autoritățile române vor fi în măsură să compenseze aceste aeroporturi pentru pierderile nete suferite în perioada 16 martie — 30 iunie 2020 ca urmare a măsurilor restrictive referitoare la serviciile de transport aerian internațional și intern de pasageri implementate de România și de alte țări.

Sprijinul va lua forma unor granturi directe. Comisia a evaluat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care îi permite să aprobe măsurile de ajutor de stat acordate de statele membre pentru a despăgubi companii pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente excepționale precum pandemia de coronavirus. Comisia a constatat că schema României va oferi despăgubiri pentru daunele direct legate de pandemia de coronavirus, precum și că măsura este proporțională, întrucât despăgubirea nu depășește ceea ce este necesar pentru repararea prejudiciului. Pe această bază, Comisia a concluzionat că schema este în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. 

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
operatori aeroportuari regionali
covid-19