CNAIR a achiziționat 103 autobasculante noi cu 9,8 milioane euro, care vor fi folosite inclusiv pentru deszăpezire

CNAIR a achiziționat 103 autobasculante noi cu 9,8 milioane euro, care vor fi folosite inclusiv pentru deszăpezire
scris 24 aug 2018

CNAIR și Cefin Trucks au semnat contractele de furnizare a 103 autobasculante noi, cu configurație 6x4, dotate cu lamă pentru zapadă și răspanditor de materiale antiderapante. Valoarea totală a contractului este de 9.800.000 euro și include un pachet de servicii asociat care urmează să se deruleze pe parcursul următorilor doi ani, conform CNAIR.

”Cele 103 autobasculante Ford Trucks 3542D vor fi livrate către Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri din orasele: Constanța, Timișoara, Craiova, Brașov, Iasi, Cluj si București pentru a fi folosite inclusiv în acțiunile de deszăpezire”, a informat CNAIR, într-un comunicat, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Metrorex reorganizează circulația trenurilor pe o linie, folosită și de corporatiști CITEȘTE ȘI Metrorex reorganizează circulația trenurilor pe o linie, folosită și de corporatiști

Achiziția acestor noi vehicule se înscrie în planul de retehnologizare a CNAIR, demarat în anul 2014, care prevede redotarea companiei cu o nouă gamă de mașini și utilaje specifice lucrărilor de reparații și de întreținere a drumurilor, spun reprezentanții companiei.

Planul pus în aplicare prin Direcția Mecanizare presupune achiziționarea anuală și etapizată a mai mult de 1.000 de mașini și utilaje, până la această dată fiind achiziționate mai mult de 850 de utilaje.

viewscnt
Afla mai multe despre
cnair
autobasculante