El a mai spus că, fără insolvență, la un moment dat, efectiv, STB va intra direct în faliment.
”Cer Diectorului generalul STB și Consiliul de Administrație al STB să se întunească de îndată, mâine dimineață, și să ceară insolvența companiei. Doar așa o putem salva. Doar așa putem plăti salariile. Doar așa putem evita falimentul orașului. (..) Le cer ca mâine dimineață, vin și eu dacă vor, ca să prezin situația, pentru că e treaba mea ca să analizez, deși ei sunt plătiți și au responsabilitatea directă să-și asume decizia corectă. Nu eu, primar general, pot să iau această decizie, pentru că nu mai este la mine”, a spus Ciprian Ciucu într-o conferință de presă.
”Doar așa putem proteja STB, doar dacă intră în insolvență, de acumularea altor penalități suplimentare, de peste tot. Dacă nu, ele vor curge și mai departe și mai departe și vor crește aceste penalități. Că nu avem bani ca să îi dăm. (..) Mai ales la ANAF, care e principalul creditor, cu penalități de peste 400 miliarde”, a mai spus Ciucu, citat de News.ro.
Primarul a arătat că insolvența va putea proteja și angajații, și va putea proteja și STB-ul de proprirea conturilor și blocarea serviciului de transport, care trebuie să fie continuu pentru că face parte din servicii de utilități publice.
”Serviciul va continua, dar fără insolvență, la un moment dat, efectiv, va intra direct în faliment. Deci este singurul instrument prin care poate scăpa chiar de plată integrală a restanțelor. Dacă jucdecătorul aprobă planul de reorganizare, o proporție semnificativă a acestei datorii poate fi ștearsă. S-a întâmplat acest lucru.
Consiliul General al Capitalei a aprobat anterior alocarea a 32 milioane lei în bugetul STB pentru acordarea salariilor compensatorii angajaților care urmează să fie disponibilizați.
Banii acoperă patru salarii brute medii (în jur de 9.800 de lei, unul), deși în contractul colectiv de muncă sunt stipulate 20 de salarii medii brute în cazul disponibilizărilor. „Ne așteptăm la destul de multe procese”, spune directorul STB.
Este vorba despre 700-800 de persoane, potrivit planului de redresare a societății, dar primarul general, Ciprian Ciucu, a spus că nu se va atinge nimeni de șoferi și vatmani, fiind disponibilizați doar oameni din personalul auxiliar, scrie Hotnews.ro.
„Avem un proiect pe ordinea de zi inițiat de STB, prin care STB ne cere un vot pentru a putea demara procedura de reorganizare. Din câte am fost informat, a fost discutat și în cadrul dialogului social, vor urma și noi discuții cu angajații, pentru a se putea plăti salarii compensatorii pentru cei care în urma restructurării inițiate de STB vor fi disponibilizați. Va urma un proces de reorganizare care nu se va atinge de șoferi, de vatmani și de muncitori. Asta e ce mi-a comunicat și am agreat cu STB”, a declarat Ciucu azi, la începutul ședinței de Consiliu General.
800 de disponibilizări sau plecări compensatorii
„Se propune inițierea unui program de plecări voluntare/de concediere colectivă pentru aproximativ 700-800 angajați, după consultarea Sindicatului, prin încetarea amiabilă a raporturilor de muncă/încetarea raporturilor de muncă în condițiile legii, cu primirea de salarii compensatorii plătite, eșalonat, lunar”, se arată în anexele proiectului de hotărâre adoptat.
Salarii compensatorii vor primi atât cei concediați, cât și cei care pleacă voluntar, în urma negocierilor.
Salariul mediu brut – peste 9.800 lei
Legea prevede acordarea a 12 salarii compensatorii, însă în contractul colectiv de muncă de la STB se prevede alocarea a până la 20 de salarii medii brute.
Reprezentanții STB spun că legea prevalează. Însă cele 32 milioane lei acoperă doar 4 salarii compensatorii, un salariu mediu brut fiind de 9.837.
„Contractul colectiv de muncă al Societății de Transport București S.T.B. S.A. nr.333/18.09.2024, cu valabilitate extinsă până la 30.09.2026 , prevede la art.62 alin. 1 un număr de salarii compensatorii diferențiat pe tranșe de vechime în muncă (16, 18, respectiv 20 de salarii medii brute), cuantum care depășește plafonul maxim de 12 salarii stabilit prin norma legală imperativă. Conform principiului ierarhiei normelor juridice reglementat de art. 132 alin.(3) din Legea nr.53/2003, prevederile legii prevalează asupra celor cuprinse în contractul colectiv de muncă”, se arată în anexele proiectului de hotărâre.
„Ne așteptăm la destul de multe procese și cu o valoare mare, nu ne permitem riscul să nu fim reprezentați cum trebuie. Plafonul de 32 milioane lei a fost calculat aceea este o sumă pe care ne-am permite-o până la finalul anului, nu am dori să punem o presiune mult mai mare pe buget, am dori să ne încadrăm în acei bani ”, a declarat directorul STB, Andrei Bighea, în timpul ședinței de Consiliu General.
După disponibilizări și finalizarea plăților compensatorii, economia estimată este de circa 8,8 mil lei/luna.
Hotărârea de Consiliu adoptată prevede și ca STB să achiziționeze servicii de consultanță juridică ca să o reprezinte în instanță, în litigiile cu angajații și cu sindicatele.
Planul de redresare a STB mai prevede reducerea funcțiilor de conducere cu minim 30% și a directorilor cu 50%. Măsura ar urma să aibă un impact financiar de 400.000 lei/lună.
O altă măsură aplicată este reducerea temporară a activității pentru 4.540 salariați la 4 zile de lucru/săptămână. Este vizat personalul auxiliar. Sunt exceptați conducătorii de vehicule, personalul de întreținere, maiștrii, fochiștii sau electricienii. Impactul financiar estimat este de 7,3 milioane lei/lună. Măsura se aplică în lunile aprilie – iulie.
STB are circa 9.700 de angajați, 4.540 fiind personal TESA (auxiliar). Conducători de vehicule sunt 4.349.
Anterior, Ciucu a spus că Societatea de Transport București (STB) este extrem de ineficientă, are un număr foarte mare de angajați și a solicitat să se scadă din cheltuieli și din costuri. El a precizat că, dacă STB nu are resursele interne să se eficientizeze, atunci va căuta resursele externe, care înseamnă insolvență.
Încă de la preluarea mandatului, primarul general a vorbit despre situația de la STB, a analizat organigrama și a cerut măsuri de eficientizare, având în vedere costurile mari de funcționare a societății, dar și datoriile pe care le are.
În luna ianuarie, Ciprian Ciucu anunța că este necesară creșterea prețului pentru călătoriile cu STB. Ultima scumpire a biletului STB a avut loc în vara lui 2021. Atunci, o călătorie a crescut de la 1,3 lei la 3 lei.
















