Circulația rutieră pe Drumul Național 67 C – Transalpina, între Obârșia Lotrului (județ Vâlcea) și Curpat (județ Alba), dar și pe Drumul Național 1 R, între limita județului Cluj și localitatea Mătișești (județ Alba), a fost oprită, de vineri, ora 18.00, pe toată durata iernii. Decizia a fost luată din cauza faptului că șoselele se află în zone de munte, unde dezăpezirea nu se poate face eficient, nu există localități, dar se înregistrează fenomene meteorologice extreme.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, de vineri, ora 18.00, a fost interzisă circulația rutieră pentru următoarele sectoare de drumuri naționale: DN 67C, Obârșia Lotrului (județ Vâlcea) – localitatea Curpat (județ Alba) și DN 1 R, limita județului Cluj – Localitatea Mătișești (județ Alba), scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Instituirea acestor restricții este necesară deoarece aceste sectoare de drum se află în zone de munte izolate unde nu există localități, fiind frecvente fenomene meteorologice extreme (căderi abundente de zăpadă și viscol). În acestă situație nu pot fi desfășurate activitățile de deszăpezire, iar circulația nu se poate desfășura în condiții de siguranță”, anunță CNAIR.
Pe aceste sectoare este interzisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule pe perioada sezonului rece. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnalizarea temporară aferentă închiderii circulației.