CFR suspendă trenurile spre Serbia, acuzând datorii neplătite

CFR suspendă trenurile spre Serbia, acuzând datorii neplătite
scris 3 aug 2017

Compania de stat CFR Călători au luat măsura de a opri la graniță, din 1 august, trenurile de călători care circulă spre Serbia, din cauza unor datorii mai vechi, neplătite de compania națională de transport pe calea ferată JSC Srbija Voz, au anunțat joi reprezentanți ai companiei.

”CFR Calatori a suspendat de la 1 august trenurile spre Serbia. Compania feroviară din Serbia are o datorie mare la noi. Ne străduim de ceva vreme să o recuperăm. Am făcut multe demersuri oficiale pt stabilirea unor întâlniri bilaterale în care să ajungem la o înțelegere, fără niciun rezultat”, au anunțat joi reprezentanții companiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, pe ruta Timișoara Nord - Stamora Moravița - Vrsac, trenurile internaționale de călători circulă doar până în stația Stamora Moravița, județul Timiș, scrie News.ro.

ANALIZĂ Cele mai vândute SUV-uri din Europa. Dacia Duster are peste 7% din piața de SUV-uri subcompacte CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Cele mai vândute SUV-uri din Europa. Dacia Duster are peste 7% din piața de SUV-uri subcompacte

Reprezentanții CFR Călători au subliniat că își doresc ca această măsură să fie una provizorie, intenționând să reia cursele spre Vrsac după rezolvarea problemei.

CFR Călători a încheiat anul trecut cu venituri proprii, aferente transportului feroviar, de aproape 1,2 miliarde lei, în creștere cu 7% față de 2015, și cu un profit de 1,2 milioane de lei, în linie cu rezultatele bugetate.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori
jsc srbija voz