CFR Călători informează că din cauza valului de căldură pot apărea întârzieri în circulația trenurilor de călători și că, în unele cazuri, instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea, recomandâns călătorilor să se hidrateze permanent și să aibă cel puțin o sticlă cu apă în bagaj; să aibă la ei medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie și să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei. ”Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât și țările care trec prin aceleași schimbări climatice”, subliniază CFR Călători.
”CFR Călători informează că în perioada cu fenomene meteo extreme - val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, - pot apărea întârzieri în circulația trenurilor de călători generate de acestea. Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetație și furtunile nu afectează doar România, ci întreaga Europă și implicit transportul feroviar din acestea.+. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât și țările care trec prin aceleași schimbări climatice. Trebuie avut în vedere că țările care au, tradițional, o climă mult mai caldă au proiectat materialul rulant pentru a rezista la temperaturi mult mai ridicate”, precizează compania într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
CFR Călători susține că are ca prioritate siguranța pasagerilor și face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităților de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare, scrie News.ro.
”În zilele cu temperaturi exterioare caniculare, la nivelul șinei și cutiei materialului rulant (de multe ori chiar și de peste 50 – 80 de grade C la soare), în unele cazuri instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea și atunci să funcționeze în regim de ventilație”, explică CFR Călători.
Compania le face recoamdări pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale: să se hidrateze permanent și să aibă cel puțin o sticlă cu apă în bagaj; să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie, să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.