Conducerea CFR Călători va fi preluată de Ovidiu Vizante, care îi va locul lui Dan M. Costescu.
Dan M. Costescu s-a aflat la conducerea companiei din ianuarie 2020, scrie News.ro

"Absolvent al unui master în transport și logistică la Universitatea Politehnică București, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât și în sistemul public, când activat ca manager de trafic la regionala Brașov a CFR SA”, anunță CFR Călători.

Specialitățile sale sunt managementul operațiunilor, al bugetelor și dezvoltarea de procese pentru creșterea vânzărilor.