Calcule deja avansate - Companiile aeriene vor transporta un număr record de pasageri în 2024

Calcule deja avansate - Companiile aeriene vor transporta un număr record de pasageri în 2024
scris 6 dec 2023

Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să transporte anul următor 4,7 miliarde de pasageri, un nou "record istoric", depășind precedentul maxim istoric de 4,54 miliarde de pasageri transportați în 2019, înainte de pandemie, a anunțat miercuri Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), informează AFP.

De asemenea, profiturile cumulate înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume vor urca la 23,3 miliarde de dolari în acest an, mai mult decât dublu față de estimările anterioare, privind un profit cumulat de 9,8 miliarde de dolari, publicate de IATA în luna iunie. Aceste performanțe peste așteptări se datorează, în parte, redeschiderii Chinei, a declarat directorul de analize economice de la IATA, Andrew Matters. "Lucrurile au evoluat mai bine decât ne așteptam în termeni de consistență a cererii iar riscurile în jos pe care le anticipam nu s-au materializat", a spus Andrew Matters.

Urmărește-ne și pe Google News
După \ CITEȘTE ȘI După "Comisia de tăiat hârtii" lansată la un interviu Profit.ro, ministrul Digitalizării vine cu un proiect de reducere cu 90% a consumului de hârtie: Acte trimise de pe canapeaua din sufragerie

În 2024, profiturile companiilor aeriene ar urma să se stabilizeze la 25,7 miliarde de dolari, potrivit IATA, în timp ce cifra de afaceri a transportatorilor aerieni mondiali ar urma să urce la un nivel fără precedent de 964 miliarde de dolari, comparativ cu cele 896 de miliarde de dolari estimate pentru 2023 și veniturile de 838 miliarde de dolari din 2019, scrie Agerpres.

Însă, situația va varia de la o regiune la alta, în condițiile în care companiile aeriene americane, europene și cele din Orientul Mijlociu vor înregistra profituri atât anul acesta cât și anul viitor, în timp ce companiile din Asia-Pacific vor fi pe deficit în 2023 dar vor reveni pe profit în 2024. În schimb, IATA nu se așteaptă ca transportatorii aerieni din Africa și America de Sud să revină pe profit în 2023 și nici în 2024.

Fiind unul din sectoarele economice cele mai afectate de criza sanitară, din cauza închiderii frontierelor și a altor restricții de deplasare, companiile aeriene au înregistrat pierderi cumulate de 183 miliarde de dolari între 2020 și 2022.

"Date fiind pierderile masive din ultimi ani, profiturile așteptate pentru 2024 scot în evidență reziliența sectorului aerian", a subliniat directorul general de la IATA, Willie Walsh, care a salutat "ritmul extraordinar al relansării". "Începând din 2024, prognozele arată că ne putem aștepta la traiectorii de creștere mai normale, atât pentru transportul aerian de pasageri cât și pentru marfă", a adăugat directorul IATA.

Printre riscurile care ar putea afecta prognozele IATA se numără îngrijorările economice, precum încetinirea ritmului de creștere a economiei chineze și dobânzile mari din alte zone ale lumii. De asemenea, instabilitatea globală, inclusiv războiul dintre Israel și Hamas precum și războiul din Ucraina, ar putea afecta și ea în mod negativ sectorul transportului aerian, în special dacă va continua să împingă în sus prețul petrolului.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial. 

viewscnt
Afla mai multe despre
iata
pasageri