Primul automobil subcompact din Europa care va oferi o motorizare PHEV a fost prezentat oficial la Berlin de chinezii de la BYD, în cadrul unui eveniment la care a fost prezentă inclusiv vicepreședinta companiei, Stella Li. Mașina poartă un nume care va crea destulă confuzie în rândul clienților, Dolphin G DM-i, pentru că nu este o versiune a lui Dolphin Surf, nici o versiune a lui Dolphin simplu, ci este pur și simplu un nou model. Chinezii spun că l-au dezvoltat special pentru europeni, având în minte preferințele europenilor, inclusiv în materie de design.

Are o lungime de 4,16 metri, lățime de 1,82 metri și înălțime de 1,57 metri, dimensiuni comparabile cu cele ale principalelor modele europene din segment, inclusiv la nivel de portbagaj. Dar argumentul principal este motorizarea care aduce în premieră generația 5.0 a sistemului de propulsie DM-i, plug-in hybrid, al mărcii BYD. Aceasta este bazată pe un motor pe benzină de 1.5 litri și pe un motor electric. Bateria principală de tracțiune este de tip Blade, fiind integrată în caroserie, în timp ce bateria de pornire, de 12 volți, este de tip Li-ion. Clienții vor putea alege dintre două capacități ale bateriei, una de 7,42 kWh, cealaltă de 18,3 kWh, care asigură o autonomie exclusiv electrică de până la 40 km și, respectiv, 105 km.
BYD anunță un consum mediu – cu bateria principală încărcată – de numai 1,4 litri, însă primele teste arată un consum mediu urban de 3 - 4 litri, respectiv un consum mediu extraurban ceva mai mare. Cu rezervorul plin și bateria încărcată, autonomia mașinii a fost estimată la peste 1000 km.
Din punct de vedere al tehnologiei de conectare și entertainment, Dolphin G are Google Automotive integrat, tot pachetul de asistență, precum și un head-up display.
Vicepreședintele executiv BYD, Stella Li, prezentă la premiera acestui model, a spus că "segmentul european B este una dintre cel mai important de pe piață”, subliniind că țintește o cotă mare din această piață, care reprezintă aproximativ o treime din vânzările de autoturisme noi din Europa.
Tehnologia DM-i (Dual Model Intelligence) permite rularea exclusiv EV, printr-un buton fizic, sau în regim HEV, situație în care mașina comută automat între cele două moduri.
Grupul motopropulsor are o putere de 95 CP oferită de motorul termic, precum și o putere maximă de 163 CP generată de motorul electric, cu o putere totală a sistemului care poate ajunge la 212 CP. Aceasta asigură o accelerație de 8,3 secunde, de la 0 la 100 km/h.
Reprezentanții BYD România, prezenți la lansarea de la Berlin, au anunțat și prețurile pentru România, care vor pune probleme serioase competitorilor din segment, în special al celor care au motorizări full-hybrid. Versiunea de intrare în gamă, Active, cu bateria de 7,4 kWh, va putea fi comandată la aproape 24.000 de euro, dar prețul de lansare coboară la 21.990 euro. Celelalte versiuni au și ele prețuri foarte mici, pentru un PHEV: 24.990 euro pentru versiunea Boost, 27.210 euro pentru versiunea Comfort și 28.170 euro pentru versiunea Sport.

În acest moment, Renault Clio E-Tech cu motorul full-hybrid de 160 CP are un preț de 22.750 euro, iar Toyota Yaris are un preț de listă de 22.300 euro, cu un preț special de 21.000 de euro. Dacia Sandero Hybrid este așteptată să fie lansată în această toamnă la circa 19.000 de euro, ceea ce înseamnă că va fi o concurență acerbă pentru clienții acestui segment.
Comenzile pentru noul model BYD se deschid luna aceasta, iar primele mașini sunt așteptate să fie livrate clienților în lunile următoare.


















