BMW Group, vânzări record în martie și creștere discretă pe primul trimestru

BMW Group, vânzări record în martie și creștere discretă pe primul trimestru
scris 13 apr 2019

BMW Group a anunțat vânzări record pentru luna martie, aceasta fiind cea mai bună din toată istoria grupului, dar cu o creștere aproape de zero pentru întreg trimestrul I din 2019. MINI a înregistrat scăderi față de anul trecut.

Grupul BMW a reușit să vândă 263.319 automobile premium BMW, MINI și Rolls-Royce, cu o creștere de 2,8% față de aceeași lună a anului trecut. Pe întreg trimestrul, compania areușit să se mențină la nivelul anului trecut, cu 605.333 de automobile livrate și o creștere de 0,1%.

Urmărește-ne și pe Google News

"Anul progresează așa cum ne așteptăm, dată fiind schimbarea actuală de model pentru BMW Seria 3 Sedan și condițiile dificile de pe piața mondială", a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG. De la 1 aprilie 2019, el este responsabil pentru Clienți, Mărci și Vânzări, un rol nou care cuprinde cele trei mărci auto ale companiei, BMW, MINI și Rolls-Royce. "Martie a fost cea mai bună lună din istoria noastră. Pe numeroase piețe semnificative, inclusiv China și SUA, am reușit să creștem vânzările, împotriva tendința pieței. În SUA, BMW a fost cel mai bine vândut brand premium în primul trimestru al anului. A șaptea generație BMW Seria 3 a obținut un start puternic în martie, iar lansarea globală va continua în lunile următoare. Este doar unul din multele modele noi interesante care cred că ne vor sprijini în accentul pe care îl punem pentru a obține o creștere durabilă și profitabilă într-un mediu foarte competitiv."

Uzina Dacia de la Mioveni produce în ritm susținut. Aproape 100.000 de mașini în primul trimestru. Ținta - depășirea unui record CITEȘTE ȘI Uzina Dacia de la Mioveni produce în ritm susținut. Aproape 100.000 de mașini în primul trimestru. Ținta - depășirea unui record

Vânzările de automobile ale mărcii BMW au crescut cu 3,7% în martie, cu un total de 221.631 de livrări către clienții din lumea întreagă pe parcursul lunii. Acest rezultat duce totalul primului trimestru la 519.307 unități (+0,4%).

Potrivit BMW, cererea pentru BMW i3 este în creștere, cu vânzări pe primul trimestru mai mari cu 16,2% (9.227). În Norvegia, una dintre cele mai importante piețe de automobile electrificate din lume, modelele electrice și plug-in hybrid reprezintă aproape trei sferturi din totalul vânzărilor BMW și MINI.

Vânzările mărcii MINI au fost într-o scădere ușoară în martie față de aceeași lună a anului trecut, cu 41.175 de unități (-2,3%) livrate în martie și 84.820 (-1,8%) pe întreg trimestrul.

Rolls-Royce a vândut un total de 1.206 automobile (+49,4%), creșteri fiind înregistrate în fiecare regiune a globului.

În ciuda situației dificile experimentată de industria auto pe mai multe piețe majore, BMW Group a obținut, în martie, o creștere a vânzărilor în toate cele trei regiuni majore de vânzări. Compania a trecut peste tendința din mai multe piețe foarte semnificative, cu vânzări ale mărcii BMW care în SUA și China, de exemplu, au crescut cu 2,9%, respectiv 13,1% în comparație cu aceeași lună a anului anterior. Marca BMW a fost lider al segmentului premium în SUA în acest an, iar joint-venture-ul chinez BBA a înregistrat vânzări consistente în primul trimestru.

Recent, BMW a anunțat că este obligată să constituie provizioane de peste 1 miliard de euro, din cauza posibilei amenzi pe care Comisia Europeană se pregătește să o aplice celor trei companii germane, BMW, Daimler și VW, ca urmare a încălcării legislației privin concurența. Din acest motiv, BMW a spus că este nevoită să-și revizuiască previziunile financiare, în special profitul.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
vanzari bmw
piata auto
bmw group livrari
vanzari mini
rolls royce