BMW Group, creștere importantă după nouă luni, la finalul unui trimestru cu scăderi pe linie

BMW Group, creștere importantă după nouă luni, la finalul unui trimestru cu scăderi pe linie
scris 8 oct 2021

Grupul BMW a anunțat rezultate slabe pentru trimestrul al treilea al acestui an, ca efect al crizei de semiconductori, însă reușește să-și mențină o creștere foarte bună după trei trimestre.

BMW Group a livrat 1,9 milioane de automobile BMW, MINI și Rolls-Royce în primele nouă luni ale acestui an, cu 17,9% mai multe față de anul anterior. Toate mărcile au raportat o creștere a vânzărilor în toate regiunile lumii. Mai mult decât atât, vânzările de mașini electrice ale grupului s-au dublat în acest an, la 59.688 de automobile (121,4%).

Urmărește-ne și pe Google News

"Succesul vânzărilor din ultimele nouă luni arată modul în care clienții noștri apreciază portofoliul nostru de produse puternice, durabile și atrăgătoare din punct de vedere emoțional. Până în prezent, am reușit să compensăm blocajele de aprovizionare cu semiconductori pe parcursul întregului an, cu o performanță de operare puternică. Suntem încrezători că putem îndeplini obiectivele noastre ambițioase de vânzări și putem realiza o creștere solidă și profitabilă pentru 2021", a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG, responsabil pentru clienți, mărci și vânzări.

Vânzările de automobile electrificate (PHEV și electrice) ale BMW Group s-au ridicat la 231.576 de automobile pe primele nouă luni, cu 98,9% mai multe decât în perioada similară din 2020.

Compania precizează că în acest an, a făcut ajustări individuale la programul de producție ca răspuns la disponibilitatea limitată a componentelor semiconductoare. În același timp, BMW precizează că se așteaptă ca situația de aprovizionare cu componente semiconductoare să rămână dificilă. „Deși până acum BMW Group a reușit să absoarbă impactul acestor blocaje, nu poate fi exclusă posibilitatea ca vânzările să fie afectate în lunile următoare”, mai spun cei de la BMW.

Lovitură pentru Dacia, în Parlamentul European CITEȘTE ȘI Lovitură pentru Dacia, în Parlamentul European

Pe mărci, situația este foarte bună, după nouă luni. BMW a vândut 1,7 milioane de autoturisme, cu 19,3% mai multe, iar MINI a vândut 224.838 unități, cu aproape 8 procente în plus. La rândul său, Rolls-Royce a raportat creșteri foarte mari, fiind deja depășit, după trei trimestre, volumul vândut în tot anul 2020 (4.318 automobile, cu 62,9% în plus).

Rezultatele sunt cu atât mai bune cu cât în trimestrul al treilea constructorul bavarez de autovehicule a înregistrat scăderi pe toate piețele și pentru toate mărcile, cu excepția mașinilor electrificate și a mărcii Rolls Royce. Volumul total vândut de grup în intervalul iulie – septembrie a fost de 593.189 unități, cu 12,2% mai puține decât anul trecut, cu 10,3% scădere pentru marca BMW și 25% pentru MINI. Pe segmentul de PHEV și electrice, creșterea a fost de 43%, cu un volum de 78.333.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
vanzari bmw
livrari bmw