BMW aliniază programul de muncă al angajaților din Est cu cel din Vest, la 30 de ani de la reunificare

BMW aliniază programul de muncă al angajaților din Est cu cel din Vest, la 30 de ani de la reunificare
scris 6 nov 2021

Constructorul auto german BMW a anunțat că a decis să reducă programul de lucru la uzina sa din fosta Germanie de Est, de la 38 până la 35 de ore pe săptămână, pentru a-l aduce la nivelul fabricilor sale din fosta Germanie Federală, o mișcare salutată de sindicat, deoarece aduce o mult așteptată egalitate la 30 de ani de la reunificarea țării, transmite Reuters.

Salariile și orele de lucru sunt și acum inegale între Estul și Vestul Germaniei, datele oficiale arătând că muncitorii din fosta Germanie de Est continuă să aibă un program lucru mai lung, și pentru mai puțini bani, decât omologii lor din Vest, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

BMW s-a angajat vineri să reducă programul săptămânal de lucru la uzina sa de la Leipzig, parte din fosta Republică Democrată Germană (RDG) în trei etape, până la 35 de ore pe săptămână în 2026, și să angajeze 300 de muncitori suplimentar pentru a acoperi decalajul.

"La peste 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, angajații grupului BMW nu vor mai trebui să muncească trei ore în plus față de colegii lor din vest", a declarat președintele Sindicatului BMW AG, Manfred Schoch.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Rivalul Volkswagen AG a luat o decizie similară în luna mai a acestui an, implementând o săptămână de lucru de 35 de ore la uzinele sale din Germania de Est, același cu cel de la uzinele din Germania de Vest. Cu toate acestea, Volkswagen nu a angajat și muncitori suplimentari, mizând pe faptul că uzinele din Germania de Est își vor crește productivitatea. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
program
angajati