Pe acest tronson, vehiculele vor efectua stațiile la peroanele de tramvai, comun cu liniile 5, 112, 301, 301B și N119.
Prin această măsură, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport – Public București – Ilfov (TPBI) susține că urmărește fluidizarea circulației mijloacelor de transport public, prin evitarea zonelor unde se înregistrează frecvent blocări ale traficului rutier
Autobuzele vor merge, astfel, pe bandă unică, fără să stea în trafic, iar călătorii vor avea legături mai bune între mijloacele de transport în comun, din aceeași stație.
Măsura de a muta autobuzele de pe calea de rulare a tramvaielor a fost luată la finalul lunii decembrie 2025, din motive de siguranță.
A fost o iarnă geroasă, cu precipitații (polei, ninsori), iar autobuzele ar fi avut dificultăți la frânare din cauza alunecării pe șine.
În același timp, de săptămâna aceasta, STB a reluat în forță reparațiile carosabilului de pe calea de rulare a tramvaielor.
A început cu intersecțiile traversate de liniile de tramvai de pe:
- Bd. Liviu Rebreanu / Bd. 1 Decembrie 1918;
- Șos. Mihai Bravu / Bd. Ferdinand;
- Str. Tudor Vladimirescu / Bd. G. Coșbuc.
Lucrările vor continua atât în alte intersecții, cât și de-a lungul căilor de rulare.
















