Atacat de Dăncilă, Narcis Neaga demisionează de la șefia CNAIR

Atacat de Dăncilă, Narcis Neaga demisionează de la șefia CNAIR

Sursa foto:youtube

scris 9 iul 2019

Narcis Neaga a demisionat din postul de director general al CNAIR, după ce premierul Viorica Dăncilă a solicitat revocarea acestuia.

Ieri, premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui Narcis Neaga de la șefia Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), acuzând întârzieri de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect, precum lipsa unei noi licitații pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale. Premierul și-a arătat nemulțumirea legată și de faptul că actuala conducere a CNAIR  ar fi dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deja, asumate a fi finalizate la sfârșitul anului 2018.

Urmărește-ne și pe Google News

În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate și un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport și având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investițiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR, arată Guvernul.

În martie anul trecut, Narcis Neaga a fost reinstalat la șefia Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, post pe care l-a mai ocupat în perioada 2012-2015.

Narcis Neaga a fost demis de la conducerea CNAIR în decembrie 2015, ca urmare a unei inspecții a Corpului de control al Ministerului Transporturilor cu privire la unele nereguli depistate în construcția autostrăzii Sibiu-Orăștie.

Ministerul Finanțelor vrea o practică unitară în ce privește documentele solicitate de administrațiile fiscale în cazuri similare CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor vrea o practică unitară în ce privește documentele solicitate de administrațiile fiscale în cazuri similare

Conform news.ro, el este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătura cu un contract privind autostrada Sibiu - Orăștie, iar în decembrie 2015 a fost plasat sub control judiciar în acest dosar. 

Procurorii DNA spun că, în 15 mai 2014, Narcis Neaga, în calitate de director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ar fi suspendat abuziv un contract de servicii privind supervizarea lucrărilor la autostrada Orăștie-Sibiu și a plăților aferente acestuia, cu încălcarea dispozițiilor contractuale, a condițiilor Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți și a dispozițiilor legale. 
 
Potrivit procurorilor,  Neaga ar fi desemnat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov pentru a superviza lucrările de construcție a autostrăzii și pentru a îndeplini obligațiile contractuale în perioada de desfășurare a contractelor de lucrări privind: ''Proiectare și execuție Autostradă Orăștie-Sibiu, Lot 3: km 43+855-km 65+965', ''Proiectare și execuție Autostradă Orăștie-Sibiu, Lot 3: km 65+965-km 82+070".

Ulterior, el ar fi reziliat contractul de supervizare în condiții nelegale și a refuzat plata facturii emise de către liderul asocierii care asigurase inițial serviciile de supervizare a lucrărilor și, pe cale de consecință, în mod nefundamentat, a refuzat decontarea facturii din fondul de coeziune (fonduri europene). Ulterior, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Cameră de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea formulată de liderul asocierii care asigurase inițial serviciile de supervizare a lucrărilor și a obligat CNADNR SA la plată sumei de 3.139.109,20 lei plus TVA, precum și a penalităților de întârziere, calculate de la 15 mai 2014 până la 23 decembrie 2014, data înregistrării cererii arbitrale, mai spuneau procurorii.  

viewscnt
Afla mai multe despre
cnair
narcis neaga