ANUNȚ Când vor începe lucrările la magistrala M6 de metrou

ANUNȚ Când vor începe lucrările la magistrala M6 de metrou
scris 9 feb 2023

Contractul pentru magistrala de metrou M6 se află în grafic, astfel că lucrările ar putea începe în luna mai, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Ionuț Cristian Săvoiu.

"La metrou s-a început contractul, deja este în fază de proiectare și este în grafic pentru magistrala M6. Acolo este prima fază, este contract de proiectare și execuție, cu asociere de antreprenori turci. Este un mix de finanțare la care contribuie și Agenția de Dezvoltare a Japoniei. Eu cred cu tărie că se va intra în șantier la finele primăverii acestui an, deci undeva la începutul verii - luna mai, așa cum este prevăzut în contract. (...) Lucrurile vor fi puțin mai disfuncționale, dar eu am încredere în specialiștii de la metrou și în diriginții de șantier, proiectanți, constructori, că vor asigura un plan de management al traficului și organizare de șantier corespunzătoare", a menționat Săvoiu, la Forumul de Infrastructură, Transporturi și Logistică, ediția a II-a, organizat de Club Antreprenor.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO BMW a anunțat prețurile pentru noile X5 și X6 pe piața din România CITEȘTE ȘI FOTO BMW a anunțat prețurile pentru noile X5 și X6 pe piața din România

El a subliniat că se află în evaluare "faza de la Băneasa la Otopeni", fiind așteptat răspunsul la procedura de achiziție publică pentru lucrări, scrie Agerpres.

"În primul trimestru eu sunt convins că vom avea un răspuns cu privire la această procedură - și sperăm să intrăm cât mai repede în contract și pe acest segment. Legat de M4, aici este magistrala care este încă în fază de obținere a acordului de mediu. După obținerea acordului de mediu se poate obține și hotărârea Consiliului General al Municipiului București și poate pe Planul Urbanistic Zonal (PUZ). Deci, PUZ-ul a creat probleme suplimentare, de întârziere. După această etapă administrativă, de pregătire a proiectului, o să se intre în finanțare. Suntem convinși că vom asigura o finanțare prin Programul Operațional Transport pentru această magistrală și finanțarea din PNRR să fie aprobată la finele etapei de negocieri cu Comisia Europeană", a mai spus Cristian Săvoiu.

Oficialul a menționat că România are un program important și pentru metrou. Potrivit acestuia, Programul Național de Redresare și Reziliență asigură finanțare atât pentru dezvoltarea metroului bucureștean, cât și pentru cel clujean.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrou
m6