Angajații sistemului feroviar britanic lansează cea mai mare grevă din ultimii treizeci de ani

Angajații sistemului feroviar britanic lansează cea mai mare grevă din ultimii treizeci de ani
scris 21 iun 2022

Angajații sistemului feroviar britanic încep cea mai mare grevă din ultimii treizeci de ani, care va ține trei zile, cerând suplimentarea locurilor de muncă și salarii mai mari, relatează AFP.

Sindicatul feroviar RMT a indicat la începutul lunii iunie că peste 50.000 de angajați ai sistemului feroviar britanic nu vor mai munci ”în timpul celui mai mare conflict sectorial din 1989”, cerând în special creșteri salariale în concordanță cu inflația galopantă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Stellantis investește peste 30 de milioane de euro în două centre de testare precum cel al Renault de la Titu, din România CITEȘTE ȘI VIDEO Stellantis investește peste 30 de milioane de euro în două centre de testare precum cel al Renault de la Titu, din România

Pe lângă salarii, RMT denunță deteriorarea condițiilor de muncă și ”miile de concedieri” planificate de nenumăratele companii feroviare private care alcătuiesc sectorul din Marea Britanie.

Marți va fi cea mai mare zi de mobilizare, în timp ce angajații de la metroul londonez sunt chemați și ei să iasă în stradă, iar TfL, operatorul de transport al capitalei, anunță evitarea deplasărilor.

Greva va continua joi și sâmbătă, dar manifestații vor avea loc în fiecare zi până duminică, avertizează TfL. Pentru britanici, greva va intensifica situația tensionată de pe aeroporturi din ultimele săptămâni, unde s-au format cozi lungi și sute de zboruri au fost anulate.

Guvernul urmează să se întrunească marți. Premierul britanic Boris Johnson a făcut apel la ”un compromis rezonabil pentru binele poporului britanic și al angajaților sistemului feroviar”.

Executivul a încercat să aducă sindicatele și companiile feroviare la masa negocierilor, dar RMT a considerat ca fiind ”inacceptabile” propunerile făcute de angajatori.

Greva ”va aduce suferință și haos pentru milioane de utilizatori”, a afirmat ministrul Transporturilor, Grant Shapps, criticat atât de sindicate, cât și de opoziția laburistă pentru că nu s-a așezat el însuși la masa negocierilor.

Guvernul britanic a avertizat că această grevă va afectata nenumărații britanici, deoarece îi va împiedica să meargă la serviciu sau la programări medicale. De asemenea, greva amenință să perturbe evenimente sportive și culturale importante, precum Festivalul de muzică de la Glastonbury, un concert Rolling Stones la Londra, sâmbătă, și examenele finale ale unor liceeni.

Guvernul susține că sindicatele își cauzează singure probleme, deoarece sectorul feroviar, care a beneficiat de subvenții de 16 miliarde de lire sterline pentru a face față față scăderii veniturilor în timpul pandemiei, riscă să piardă numeroși călători în contextul dezvoltării sistemului de telemuncă.

Federația sindicală TUC a acuzat luni Guvernul britanic că ”a creat tensiuni”, invocând în special ideea prezentată săptămâna trecută de Grant Shapps de a autoriza folosirea angajaților temporari pentru a înlocui angajații care sunt grevă, dacă mișcarea va continua.

Greva s-ar putea extinde la alte sisteme de transport și poate dura mai mult de o săptămână.

Mișcarea s-ar putea răspândi chiar și în alte sectoare precum educația, sănătatea, serviciile poștale sau chiar în rândul avocaților: baroul penal a anunțat luni că membrii săi au votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea organizării unei greve săptămâna viitoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
cai ferate
marea britanie