Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat vineri că a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare pentru Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședință de județ până la data de 30 octombrie 2020.
"Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare pentru Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ până la data de 30 octombrie 2020", arată un comunicat al AFM.
În cadrul programului au fost aprobate 19 dosare de finanțare depuse de municipiile Zalău, Piatra Neamț, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Oradea, Baia Mare, Focșani, Satu Mare, Reșița, Giurgiu, Călărași, Slatina, Timișoara, Alba Iulia, Suceava, Galați, Brașov și Deva pentru un număr total de 142 de stații cu 302 puncte de încărcare, scrie News.ro.
"Transmitem, astfel, unităților administrativ – teritoriale – reședință de județ, care încă nu au reușit să depună un dosar de acceptare, că finanțarea se acordă în procent de până la 90% din cheltuielile eligibile, iar pentru instalarea unei stații de reîncărcare, AFM finanțează până la 190.000 lei", spun reprezentanții AFM.
Prin acest program AFM vrea să favorizeze creșterea utilizării vehiculelor cu emisii scăzute, aducând o contribuție majoră la reducerea emisiilor poluante din atmosferă, în conformitate cu obiectivele europene pentru protecția mediului, precum și cu țintele stabilite de Pactul ecologic european.