Aeroportul Oradea face angajări după ce s-a extins

Aeroportul Oradea face angajări după ce s-a extins
scris 30 aug 2024

Obligat să funcționeze cu o lipsă gravă de personal, mai ales pentru activitățile de curățenie, de manipulare a bagajelor și de mentenanță a infrastructurii, iar asta din cauza unei legi care a blocat angajările în sistemul bugetar, Aeroportul din Oradea va face, în sfârșit, noi angajări.

Din cauza deficitului, salariații existenți au acumulat sute de ore de muncă suplimentare, astfel că posturile noi – aprobate de Consiliul Județean Bihor după ce a obținut o derogare de la o lege care bloca angajările – vor permite salariaților și să-și ia concediile de odihnăm, arată ebihoreanul.

Urmărește-ne și pe Google News
ANUNȚ Taxă \ CITEȘTE ȘI ANUNȚ Taxă "de dezinfectare" pentru toate mașinile care intră în Bulgaria

„Efecte deosebit de grave”

Aleșii bihorenilor au aprobat joi un proiect de hotărâre pentru modificarea statului de funcții, organigramei și regulamentului de funcționare intern ce prevede creșterea numărului de angajați ai Aeroportului din Oradea de la 76 la 113.

Proiectul a fost supus dezbaterii consilierilor județeni după ce conducerea CJ Bihor a obținut de la Ministerul Dezvoltării o derogare de la aplicarea Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare, care a limitat sever angajările în sistemul public, permițându-le doar pe așa numitele posturi publice. „Legea produce efecte negative deosebit de grave asupra domeniului aeroportuar și în special Aeroportului Oradea, personalul actual”, se arată în documentația de justificare întocmită de regie.

42 de posturi în 6 compartimente

Angajările noi la Aeroportul Oradea vor fi făcute la compartimentele de handling, mentenanță a aerodromului, administrativ și resurse umane, securitate aeroportuară, IT și operare Cargo.

Pentru activitatea de handling, asigurată în prezent cu 7 persoane, vor fi angajate încă 22 persoane, în condițiile în care această activitate a crescut considerabil (cu 29 zboruri săptămânal) și fiecare angajat a acumulat între 201 și 217 ore suplimentare, astfel că oamenii nici măcar nu își pot efectua concediile de odihnă, se mai arată în documentația care justifică necesitatea angajărilor.

La compartimentul mentenanță aerodrom, unde sunt 4 angajați, va mai fi scos la concurs un post de instalator rețele termice și sanitare, iar la administrativ și resurse umane, unde sunt tot 4 angajați, numărul femeilor de serviciu va crește de la 3 la 10, în condițiile în care după construirea noului terminal acestea au de îngrijit o suprafață de 18.271 metri pătrați (față de 5.930 mp înainte), din care 47 toalete, plus aeronavele, după ce aterizează la Oradea și înainte de a decola.

MedLife - Creștere de 24% a cifrei de afaceri, concomitent cu o îmbunătățire a marjelor. Românii au început să investească și în zonele de wellness, nutriție și mindfulness CITEȘTE ȘI MedLife - Creștere de 24% a cifrei de afaceri, concomitent cu o îmbunătățire a marjelor. Românii au început să investească și în zonele de wellness, nutriție și mindfulness

De asemenea, la compartimentul de securitate aeroportuară, unde în prezent sunt 12 angajați, vor mai fi angajați încă 5 agenți, iar la compartimentul IT, unde există un singur specialist, vor mai fi angajați 3 tehnicieni în electromecanică – automatică și pentru echipamente industriale.

În fine, va fi înființat un compartiment nou, pentru operarea Cargo, cu 4 angajați, dintre care un șef agenție colectare – expediție mărfuri, un inspector de specialitate, un gestionar și un manipulant de mărfuri.

Toate posturile noi urmează să fie scoase la concurs, anunțurile urmând să fie făcute de Aeroportul Oradea.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroportul oradea
angajări