Aeroportul Internațional Iași se află în litigiu cu operatorul aerian Tarom, din subordinea Ministerului Transporturilor, pentru a recupera o datorie de1,1 milioane de lei acumulată în cursul anului trecut. Compania ieșeană mai are de recuperat peste 1 milion de euro și de la Blue Air, relatează publicația locală 7iasi.ro.
UPDATE Compania TAROM a transmis următorul punct de vedere cu privire la relația contractuala cu Aeroportul Iași:
''Compania TAROM nu se află într-o situație de executare silită.
Subliniem faptul că TAROM nu se află într-o situație de executare silită și, mai mult decât atât, compania efectuează recurent plăți către Aeroportul Iași , inclusiv plăți parțiale față de debitele actuale.
TAROM operează în continuare pe Aeroportul Iași, cu un număr de patru frecvențe zilnice. Ne aflăm într-o relație comercială în care avem multiple opțiuni de a continua, nici una dintre acestea nu presupune executarea silită a companiei noastre sau stoparea operării pe Aeroportul Iași.
Între Compania TAROM și Aeroportul Iași există o dispută de natură juridică și comercială, care face obiectul dreptului civil.
TAROM încearcă să ajungă la o soluționare pe cale amiabilă a acestei situații, care se referă la un set de debite pe care TAROM le-a achitat parțial.
Relația dintre TAROM și aeroporturile interne este una tradițională, clădită pe experiență, profesionalism și servicii de calitate, dedicate pasagerilor noștri, iar întreaga activitate a companiei este dedicată transportului în condiții de siguranță, securitate și confort a pasagerilor noștri.''
Potrivit publicației 7Iasi.ro, TAROM a acumulat datoria către R.A. Aeroportul Internațional Iași, aflată în subordinea Consiliului Județean Iași, în cursul anului trecut, în contul zborurilor pe care le operează de la Iași, pentru taxele de procesare pe pasageri, servicii de aterizare, balizaj și staționarea avioanelor.
La Tribunal, Aeroportul Iași a cerut ca TAROM să plătească cei 1,1 milioane de lei pentru serviciile derulate în perioada septembrie – decembrie 2022, în baza unui contract încheiat în iulie 2022, cu facturi scadente la 30 zile, relatează sursa citată. Penalitățile de întârziere sunt de 9,04% pe zi. Aeroportul a emis opt facturi, iar în 6 februarie 2023 a trimis și o somație de plată. Primul termen dat de magistrații de la Tribunalul Iași a fost stabilit la data de 24 mai 2023.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dacia oprește temporar producția la Mioveni din cauza crizei de semiconductori. Angajați trimiși acasă cu 85% din salariu, tichete de masă și primeTarom SA a avut în 2021 o cifră de afaceri de 668 milioane lei, un profit de 0 lei, însă a acumulat datorii de 1,2 miliarde de lei, la peste 1.100 de angajați. La Iași, TAROM gestionează ruta spre Otopeni, cu zboruri zilnice, dar și curse charter pe perioada sezonului estival.
„Am făcut ceea ce trebuia să fac. Sunt obligat să fac toate demersurile necesare pentru a recupera acele datorii”, a spus Romeo Vatră, directorul Aeroportului Internațional Iași, citat de 7Iasi.ro.