A fost emis acordul de mediu pentru Autostrada Timișoara-Moravița

A fost emis acordul de mediu pentru Autostrada Timișoara-Moravița
scris 7 mar 2024

Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a emis acordul de mediu pentru proiectul Autostrada Timișoara-Moravița, prima autostradă care va lega România de Serbia. Aceasta va trece prin apropierea a 14 localități, iar la intrarea în Serbia va fi construit un nou punct de trecere a frontierei.

”În cadrul ședinței Comitetutului de analiză tehnică din data 07.03.2024 Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a luat decizia de emitere a acordului de mediu pentru proiectul «Autostrada Timișoara» (faza studiu fezabilitate) propus a fi amplasat în extravilan/intravilan UAT Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița”, precizează Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, joi, într-un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
Podul Grant, gata pe jumătate. Sensul de mers care va fi redeschis după 5 luni de trafic infernal. A apărut însă o nouă restricție CITEȘTE ȘI Podul Grant, gata pe jumătate. Sensul de mers care va fi redeschis după 5 luni de trafic infernal. A apărut însă o nouă restricție

Lungimea traseului este de 73 de kilometri și include punctul de trecere a frontierei cu Republica Serbia care va fi construit, scrie News.ro.

”Principalele lucrări prevăzute în cadrul proiectului sunt următoarele: lucrări de infrastructură și suprastructură, terasamente (lucrări de săpătură, umplutură, etc.); lucrări de consolidare a terasamentelor (lucrările de consolidare a taluzurilor de rambleu, a terenurilor slabe de fundare și drenarea apelor subterane); lucrări hidrotehnice; lucrări de artă (construcția podurilor și pasajelor, podețelor etc.); lucrări de construcție a nodurilor rutiere în zonele intersectate sau ramificare cu alte căi de comunicație; lucrări de siguranța circulației; lucrări de colectare și evacuare a apelor; lucrări de mediu (ex.: panouri fonoabsorbante, împrejmuire, subtraversări pentru faună etc.); lucrări de realizare a dotărilor specifice infrastructurii rutiere – parcări, spații de servicii, centru de întreținere și coordonare (CIC), punct de trecere a frontierei; lucrări de mutări și protejare a instalațiilor”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul se suprapune parțial cu siturile Natura 2000 Lunca Timișului și Lunca Timișului și se afă în vecinătatea rezervației naturale Arboretumul Bazoș (la aproximativ 400 de metri).

”Realizarea proiectului nu va afecta integritatea rețelei Natura 2000 și terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau zone cu areale naturale ce pot reprezenta habitat pentru diverse specii, urmând a se respecta măsurile de protecție stabilite prin avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate”, scrie în comunicat.

În iunie 2022, România și Serbia au semnat Acordul pentru Autostrada A9, iar peste un an specialiștii din cele două țări au stabilit și amplasarea noului punct de trecere a frontierei de la Moravița/Vatin, unde a fost amplasată, simbolic, o bornă kilometrică, pe locul viitorului punct de frontieră.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada timișoara-moravița
serbia
acord