2,1 milioane de mașini Audi au fost echipate cu motoare modificate

2,1 milioane de mașini Audi au fost echipate cu motoare modificate
scris 28 sep 2015

Audi, divizia de mașini de lux a grupului Volkswagen (VW), a anunțat luni că 2,1 milioane de mașini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale, transmite Reuters.

Aproximativ 1,42 milioane de vehicule Audi, dotate cu motoare care îndeplinesc standardele de emisie EU5, sunt afectate în Europa Occidentală, 577.000 în Germania și aproape 13.000 în SUA, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Audi.

Urmărește-ne și pe Google News

Printre modelele afectate se află: A1, A3, A4, A5, A6, TT, Q3 și Q5, a anunțat oficialul companiei germane.

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
volkswagen
motoare modificate