Vinul românesc ”Însurăței”, pe lista vinurilor protejate în UE

Vinul românesc ”Însurăței”, pe lista vinurilor protejate în UE
scris 15 nov 2018

Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare a vinului românesc "Însurăței" în Registrul denumirilor de origine protejată (DOP). Vinul este produs în podgoria ecologică Însurăței, din județul Brăila, și poate fi comercializat și ca vin organic.

Vinurile produse sub denumirea "Însurăței" pot fi albe, roșii sau rosé. Strugurii trebuie cultivați numai din această regiune din sud-estul României, unde este produs și vinul, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Podgoria Însurăței, situată în regiunea Bărăganului, datează din vechime, iar în prezent, după mai multe investiții cu fonduri europene, a devenit o importantă podgorie ecologică. Utilizarea unor tehnici agricole specifice care respectă mediul contribuie la menținerea echilibrului faunei și florei din regiune. Astfel, acest produs poate fi comercializat și ca vin organic în conformitate cu normele europene în vigoare.

Cristiano Ronaldo a cheltuit peste 30.000 de euro în 15 minute, pentru două sticle de vin CITEȘTE ȘI Cristiano Ronaldo a cheltuit peste 30.000 de euro în 15 minute, pentru două sticle de vin

Produsele cu certificarea DOP sunt cele care au cea mai puternică legătură cu regiunea din care provin. Alte certificări mai sunt indicație geografică protejată (IGP) sau indicație georgrafică (IG).

Acest nou nume se va alătura celor 38 din vinuri românești certificate cu DOP. Astfel, numărul vinurilor românești protejate la nivelul UE (DOP, IGP, IG) va ajunge la 52.

În Uniunea Europeană peste 1.750 de vinuri sunt deja protejate, lista lor fiind disponibilă în baza de date e-bacchus. Cele mai multe vinuri DOP din UE îi aparțin Franței, respectiv 380.

viewscnt
Afla mai multe despre
insuratei
vin