Primarul unei mici localități de pe Coasta de Azur a denunțat vineri consumul excesiv de apă – în plină secetă în Europa, inclusiv în Franța – al unor celebrități din acea comună, în care Silvio Berlusconi și fostul rege Albert al II-lea al Belgiei dețin reședințe, informează AFP.
„Primind lista cu cei mai mari 30 de consumatori de apă din comună, am remarcat că pe ea apar mai multe proprietăți mari”, a declarat vineri Emmanuel Delmotte, primarul din Chateauneuf-Grasse, o localitate din departamentul Alpes-Maritimes, fără să precizeze numele acelor proprietari, scrie Agerpres.
Potrivit declarațiilor făcute de edilul francez pentru cotidianul Liberation, printre acele persoane private, ale căror proprietăți se întind pe suprafețe de 20-30 de hectare, s-ar afla „prim-miniștri, regi, miniștri, foști președinți de consilii, mai ales străini”.
Printre ei se află și Silvio Berlusconi, fostul șef al Guvernului italian, a confirmat primarul francez pentru Liberation.
Perioada vizată de aceste dezvăluiri se întinde pe 17 săptămâni, din aprilie 2022 până în august 2022: regiunea se afla pe atunci în stare de alertă din cauza secetei, iar măsurile decise de Prefectură impuneau persoanelor private economii drastice de apă, mai ales în ceea ce privește umplerea piscinelor și irigarea grădinilor.
„În timpul acelei perioade, consumul unor proprietari a urcat totuși până la 17.000 de metri cubi de apă, adică 1.000 de metri cubi pe săptămână”, a denunțat primarul francez, comparând aceste cifre cu „cei abia 2.000 de metri cubi” consumați de azilul comunal cu 120 de locatari.
În unele cazuri, consumul săptămânal de apă a atins chiar 2.000 de metri cubi. Iar consumul real a fost fără nicio îndoială chiar mai mare de atât, pentru că unii dintre acei proprietari dispun de puțuri private care nu sunt contabilizate, a precizat Emmanuel Delmotte.
Fostul rege belgian Albert al II-lea apare pe lista marilor consumatori însă doar în baza contorului său verde agricol, în calitate de producător de ulei de măsline, dar nu și cu contorul personal sau cu cel pentru umplerea piscinei, a insistat edilul francez. De asemenea, fostul suveran belgian i-a transmis asigurări că a reparat scurgerile detectate la nivelul canalizărilor sale agricole.
CITEȘTE ȘI ChatGPT lansează plugin-urile pentru abonațiO certitudine: „pentru oameni precum aceștia, amenzile de 1.500 – 3.000 de euro nu folosesc la nimic”, a adăugat primarul local. De aici a apărut și ideea, în colaborare cu delegatul local de gospodărire a apei, grupul Suez, de a discuta în mod direct cu acei mari consumatori de apă, pentru a-i convinge de utilitatea demersului.
„Vom vedea dacă aceste eforturi vor da roade”, speră Emmanuel Delmotte, care s-a declarat uimit să constate că a fost singurul primar din cele 24 de comune din aglomerația Sophia-Antipolis care s-a exprimat pe marginea acestui subiect. „Lista tuturor marilor consumatori ne-a fost transmisă, la cererea Prefecturii. Cum se face că eu sunt singurul căruia îi pasă?”, s-a întrebat el.