Legumicultorii din Gottlob, județul Timiș, se plâng de anul legumicol slab. Deși produc cu costuri mai mari decât anul trecut, producția și vânzările sunt în scădere. Nici prețurile nu sunt în măsură să îi mulțumească, astfel că suprafețele cultivate cu legume ar putea să scadă semnificativ anul viitor, scrie Agenția de presă Rador.
Nelu Țărmure vinde legume de când se știe în piața de gros din Timișoara, însă anul acesta vânzarea merge parcă mai greu ca niciodată.
“Un an foarte prost, mult, mult mai prost față de anul trecut și la producție, de la temperaturile astea, nu-i cantitatea care trebuie, inputurile s-au triplat. Ce să ne mai permitem să facem? 40 de kilograme am vândut astăzi, doi saci. Motopompele care consumă benzină merg non-stop. Când am început să irig, luam cu 150 de lei un bidon de 20 de litri de benzină, acum am trecut de 200 de lei cât intră în bidon, tot la trei zile cumpăr 65-70 de litri de benzină, plus alte tratamente. Plus tratamente, de la temperaturile astea e plin de insecte. Toată lumea vrea bio, dar dacă nu stropești și așa nu ai nimic”, spune Nelu Țărmure.
Arșița are efecte nefaste asupra cantităților de legume produse în câmp anul acesta, chiar dacă producătorii fac eforturi mari pentru a asigura apă în culturi, spune Ionuț Popa.
“Arșița asta ne pune în situația în care nici nu mai avem cantitățile care ar trebui trebui să fie. Sigur, nu mai sunt. Se pierde de la 30 % până la 80 % efectiv. Dacă mai continuă așa, e o mare problemă. Avem sistem de irigare, dar degeaba. Faptul că arde de sus, distruge fructul, distruge planta”, spune Ionuț Popa.
Brandul local, lubenița de Gottlob, se cultivă pe suprafețe din ce în ce mai mici, tocmai pentru că prețul de vânzare nu acoperă efortul de pus de producători. Asta în timp ce pe piață prețurile pur și simplu se dublează. Viceprimarul de la Gottlob, Cristian Cerbar, și el legumicultor, vorbește aproape deschis despre fenomenul de speculă.
“Faceți dumneavoastră un calcul. Dacă pe piețele din Timișoara, lubenița de Gottlob, din păcate, se vinde cu 4 lei și lubenița de la noi pleacă cu 1,5 – 2 lei, cât câștigă comercianții? Dublu. Producătorul muncește din luna martie, când a pus semințele, să-și producă plantele în solar. Comerciantul astăzi cumpără, mâine vine. În acest an, n-avem cultivat la Gottlob în jur de 150 de hectare de lubeniță, o suprafață mult mai mică față de ce am avut înainte. Aveam 300-400 de hectare, de la an la an suprafețele s-au diminuat”, spune Cristian Cerbar.
Așadar, lipsa de organizare, factorii vitregi de climă, concurența, de multe ori neloială, și costurile tot mai mari de la o lună la alta cu combustibilul, energia și îngrășămintele sunt pe cale să pună pe butuci micile afaceri cu legume ale producătorilor locali. Ionuț Popa este mai mult decât îngrijorat în această privință.
“Eu mereu am spus că, dacă noi, producătorii ăștia mici, nu am exista, nu știu ce va fi cu prețurile și de unde vom mânca și cum vom mânca. Referitor la noi, dacă ne scoatem, ne scoatem, probabil că dispărem. Și poate că asta e scopul, după cum se vede, nu prea interesează”, spune Ionuț Popa.