Șase măsuri de finanțare din noul PNDR vor fi deschise la începutul lui 2016

Șase măsuri de finanțare din noul PNDR vor fi deschise la începutul lui 2016
scris 30 oct 2015

Alte șase măsuri de finanțare din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020 vor fi deschise la începutul anului 2016, cea mai importantă fiind măsura dedicată schemelor de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) George Turtoi, într-o conferință privind noul PNDR organizată în cadrul Indagra 2015.

"Anul viitor, în lunile ianuarie sau februarie, vom deschide alte șase măsuri de finanțare din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 -2020. Cea mai importantă măsură este cea referitoare la schemele de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole, dar vom deschide și măsura de împăduriri, măsura de cooperare, care de asemenea este foarte așteptată de cei din zona cercetării. Consider că noul program va merge mult mai bine decât vechiul program, deși, fără falsă modestie, actualul PNDR a mers destul de bine", a spus Turtoi.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit datelor furnizate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), numărul proiectelor depuse până în prezent pe măsurile de finanțare deschise în acest an în cadrul PNDR 2014 - 2020 a ajuns la 5.865 de proiecte, iar valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a depășit 639 milioane de euro.

Primele sesiuni anuale de primire a proiectelor de finanțare prin intermediul PNDR 2020 au fost deschise în 25 martie 2015, când a început primirea de proiecte pentru Submăsura 6.1, Submăsura 4.1 și Submăsura 19.1, având o alocare totală de aproximativ 319,4 milioane de euro.

Cele mai multe cereri de finanțare, respectiv 2.818, au fost depuse pentru Submăsura 6.1 'Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri' prin care fiecare proiect poate beneficia de maximum 50.000 de euro. Valoarea totală nerambursabilă pentru toate proiectele depuse prin această submăsură este de 118,46 milioane de euro.

"Un interes deosebit s-a înregistrat și pentru Submăsura 4.1 'Investiții în exploatații agricole'. AFIR a primit 617 de cereri de finanțare depuse on-line, dintre care 461 privesc sectorul vegetal. Valoarea totală nerambursabilă a tuturor proiectelor se ridică la 236,91 milioane de euro. Pentru Submăsura 19.1 'Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală' au fost primite 178 de cereri de finanțare conforme în valoare totală de 2,44 milioane de euro", se arată în datele AFIR.

Potrivit AFIR, proiectele din sectorul pomicol s-au lăsat așteptate deoarece cererile de finanțare necesită un timp mai îndelungat de pregătire având în vedere eliberarea unor avize și documente suplimentare (autorizația de plantare, proiect tehnic de plantare etc.). Astfel, pentru Submăsura 4.1a 'Investiții în exploatații pomicole' s-au depus 11 cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 5,81 milioane de euro, iar prin Submăsura 4.2a 'Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol' s-au depus doar două proiecte cu valoarea de aproximativ 968.000 de euro.

În ceea ce privește proiectele ce vizează infrastructura agricolă, pentru Submăsura 4.3 'Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice' au fost depuse on-line 31 de cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 29,74 milioane de euro. De asemenea, au fost solicitate 3,99 milioane de euro prin 3 proiecte depuse on-line pentru componenta de irigații a submăsurii.

"Sesiunea de primire a proiectelor de utilitate publică, deschisă pe 24 septembrie 2015, aferentă sM 4.3 'Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice', sM 7.2 'Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică' și sM 7.6 'Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural' rămâne deschisă până pe 18 decembrie 2015", precizeată AFIR.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
pndr
programul national de dezvoltare rurala
george turtoi