Startup-ul românesc Ohvăz, axat pe producția și vânzarea de produse alimentare cu ingrediente naturale, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu aproape 47% și trecerea pe profit în acest an. Compania, care face parte din holding-ul de investiții V7, a avut o creștere a afacerilor de la 490.000 de euro, în 2022, la 720.000 de euro anul acesta, și a înregistrat primele sale procente de profit.
„Pentru noi, cel mai important obiectiv a fost creșterea și dezvoltarea companiei, însă suntem încântați că am reușit ca în 2023 să trecem pragul către rentabilitate, așa cum ne-am propus la începutul anului. Am reușit să onorăm în mare toate estimările făcute la final de 2022, în ciuda unui an cu instabilitate sporită. Sunt foarte mulțumit că ne-am îndeplinit obiectivul și că acesta a fost unul cât se poate de realist, fără să cădem în capcana unor previziuni prea roz”, declară Cristian Doru Barin, fondator și director general al companiei Ohvăz.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În baza rezultatelor, compania preconizează pentru 2024 atingerea unei cifre de afaceri de un milion de euro și creșterea ratei de profit.
Un produs tot mai apreciat: termen valabilitate dublu și ambalaje din plastic reciclat integral
Ohvăz a prelungit valabilitatea uneia dintre cele mai populare categorii de produse, budinca de ovăz, de la 7 la 14 zile, prin experimentarea unor noi modalități de preparare a meniurilor și de vidare a borcanelor.
Totodată, compania a adoptat începând din această toamnă recipientul fabricat 100% din plastic reciclat (rPET) pentru limonadă.
„Prețurile au rămas aceleași, în schimb constatăm că a început să crească valoarea comenzilor. Se comandă mai mult, dar, surprinzător, și mai des!”, precizează Cristian Doru Barin.
Ohvăz este înființat în noiembrie 2018, având în prezent 16 angajați și livând în toată țara.